Blocul muncitoresc ascuns în munții Hunedoarei, clădire fantomă. De ce l-au părăsit toți locatarii VIDEO
0De peste doi ani, un fost bloc muncitoresc din munții Hunedoarei a ajuns o clădire fantomă, după ce atunci ultima dintre încăperile sale locuite a fost părăsită de o văduvă.
Înconjurat de munți bogați în zăcăminte de fier, de talc și dolomită, traversat în trecut de o cale ferată minieră și aflat în mijlocul unor păduri întinse, satul Govâjdia a fost în ultimele două secole un centru minier important al Hunedoarei.
La începutul secolului al XIX-lea, la Govăjdia, în locul unde se unesc apele pârâurilor Runc și Nădrab, a fost înființat unul dintre primele mari furnale din Transilvania, furnalul din Govâjdia. Ruinele sale pot fi văzute și în prezent alături de cele ale fostelor exploatări miniere și ale construcțiilor hidrotehnice de la începutul secolului XX.






























În apropiere de furnalul din Govâjdia, la marginea satelor Govăjdia şi Cerişor, un versant întreg a fost excavat pentru extragerea dolomitei în producerea materialelor de construcţie şi în oţelăriile Combinatului siderurgic din Hunedoara.

Blocul de la Crăciuneasa
Cariera Crăciuneasa a fost deschisă în anul 1913 și s-a extins pe aproape 100 de hectare.
În apropierea ei s-a dezvoltat un complex industrial legat de Hunedoara prin calea ferată minieră, care a funcţionat timp peste un secol.

Chiar dacă multe dintre vechile construcții din împrejurimile carierei au fost demolate, iar rămășițele lor nu mai ies în evidență, la poalele muntelui a rămas „blocul fantomă”, una dintre cele două clădiri de locuit ridicate în anii ’60 pentru familiile muncitorilor. În anii ’90, oamenii au început să părăsească blocul, iar în urmă cu doi ani a fost părăsit definitive.
Ultimii locatari au fost două pensionare, văduve, foste angajate la exploatarea de la Crăciuneasa.
„Nu mai stă nimeni de vreo doi ani aici. Clădirea a fost părăsită și s-a tot ruinat. Cred că se va prăbuși în curând. Acum numai turiștii se mai opresc să îi mai facă poze, apoi își continuă drumul spre Lelese sau Hunedoara”, spune Vasile, un localnic din Govâjdia.
Ultimele locatare, două văduve
Blocul de lângă cariera Crăciuneasa a devenit cunoscut datorită ultimelor sale locatare. Ana, pensionara care a părăsit ultima clădirea, petrecuse peste jumătate de secol într-una dintre locuințele sale. A muncit din greu la cariera Crăciuneasa și, ajunsă la aproape 90 de ani, rămăsese aici, continuând să ducă un trai plin de greutăți.

„În anii trecuți, pe Ana o mai vedeam crăpând lemne în fața blocului, pentru a-și încălzi cămăruța. Era încă în putere pentru vârsta ei”, spune Vasile.
La blocul fantomă, o parte din pereții de cărămidă ai clădirii s-au erodat din cauza umidității, iar în unele locuri, zidurile s-au prăbușit, iar tocăria încăperilor a putrezit. Acoperișul a fost și el distrus în mare parte, mai puțin deasupra fostelor camere locuite în trecut de cele două văduve.
Vegetația s-a întins peste construcție, iar deasupra uneia dintre anexele sale a crescut un mesteacăn.