Anecdote din Antichitate despre daci: au tăiat pădurea pentru a-i speria pe romani, fumau cânepă, iar un preot s-a prefăcut mort pentru a nu fi ucis
0
O serie de anecdote ce datează din Antichitate i-au prezentat pe daci în roluri mai puţin obişnuite. Autorii povestirilor scurte şi amuzante relatau despre cum au reuşit dacii să le înşele vigilenţa romanilor, de ce au renunţat la vin sau de ce trăgeau cu săgeţi spre cer, în timpul furtunilor.
Una dintre cele mai vechi anecdote despre dacii care au locuit în Antichitate pe actualul teritoriu al României îl are în prim-plan pe Vezina, considerat una dintre căpeteniile importante din timpul domniei regelui Decebal.
Legenda, relatată de cronicarul latin Dio Cassius, spune că în timpul bătăliei de la Tapae (în zona apropiată Ulpiei Traiana Sarmizegetusa), din anul 88, Vezina s-a prefăcut mort pe câmpul de luptă, pentru a nu fi ucis. „În vremea războiului dacic s-au întâmplat următoarele evenimente vrednice de a fi pomenite. Iulianus rânduit de împărat cu conducerea războiului, printre alte măsuri bune, luă şi pe aceea de a-i obliga pe soldaţi să scrie pe scuturi numele lor şi ale centurionilor, pentru a se deosebi mai lesne cei ce se vor arăta viteji de cei cu purtare mişelească. Şi dând lupta cu duşmanii la Tapae măcelări pe cei mai mulţi dintre ei. Între duşmani se afla şi Vezinas care venea, ca demnitate, îndată după Decebal. Pentru că nu putea scăpa cu fuga, el se trânti la pământ, ca şi cum ar fi murit. Şi astfel rămase nebăgat în seamă, iar în timpul nopţii a fugit”, informa istoricul Dio Cassius, citat de autorii volumului I, din Izvoare privind istoria României (Editura Academiei RPR – Bucureşti, 1964).
Au tăiat pădurea pentru a-i alunga pe romani
În acelaşi fragment, autorul „Istoriei Romane” prezenta o altă anecdotă despre daci, în care descria modul ciudat în care au reacţionat la un atac al romanilor. Cronicarul afirma că dacii au tăiat o pădure şi au îmbrăcat trunchiurile de copaci în soldaţi, pentru a-i speria pe romani. „Decebal se temu ca romanii victorioşi să nu pornească spre capitala lui. De aceea tăie copacii din preajma lor, la o oarecare înălţime, şi puse arme pe trunchiuri, pentru ca duşmanii să creadă că sunt soldaţi şi să se retragă înspăimântaţi. Ceea ce s-a şi întâmplat”, scria autorul latin din secolele II – III, citat în Izvoare privind istoria României (Editura Academiei RPR – Bucureşti, 1964).
Prohibiţia viţei de vie
O altă anecdotă care a luat diverse forme şi interpretări de-a lungul timpului este cea a dacilor care în vremea regelui Burebista au fost siliţi să renunţe la vin. „Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista i-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani”, afirma Strabon, potrivit autorilor volumului Izvoare privind istoria României (Editura Academiei RPR – Bucureşti, 1964). Cel care i-a convins pe daci îşi distrugă viile a fost marele preot Deceneu, cel care urma să îi ia locul la domnie lui Burebista. „Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau geţii este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin”, preciza Strabon. Potrivit unor istorici antici, Tracia care cuprindea şi o parte din actualele teritorii ale României era o regiune viticolă, fiind considerată locul de naştere al zeului Dionis, al vinului şi al petrecerilor. „Tracii beau vin neamestecat deloc şi îl împrăştie pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă şi aducătoare de fericire“, afirma Platon, potrivit cercetării publicate pe enciclopedia-dacica.ro. Din porunca lui Zamolxis, afirma Strabon, o parte dintre daci au renunţat la a se hrăni cu carne. “De la Strabon aflăm că din porunca lui Zamolxis, geţii se abţineau de la carne, obicei care s-a păstrat până în vremea lui Burebista”, scria istoricul Ion Horaţiu Crişan în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986).
În război cu norii
O relatare din Antichitate vorbeşte despre obiceiul ciudat al dacilor de a trage cu arcul spre nori. “Când tună şi fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi îşi ameninţă zeul, căci ei nu recunosc vreun altul afară de al lor”, informa Herodot. Potrivit lui Mircea Eliade acest ritual se adresa, de fapt, puterilor demonice manifestate în nori, „Altfel zis, este vorba de un act cultual pozitiv: de imită indirect şi se ajută zeul fulgerelor (Gebeleizis), tregând săgeţi împotriva demonilor tenebrelor”, scrie Mircea Eliade, în volumul ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han” (1970).
Ce fumau strămoşii noştri
O expresie prin care erau caracterizaţi marii preoţi ai dacilor se referă la „cei care umblă prin fum” (kapnobatai). Potrivit lui Mircea Eliade, dacii şi sciţii, precum şi alte triburi tracice, cunoşteau mijlocul de a ajunge la extaz prin fumul de cânepă. „În acest caz, kapnobataii ar fi dansatorii şi vrăjitorii (şamani) misieni şi geţi care întrebuinţau fumul de cânepă pentru a provoca transele extatice”, informa Mircea Eliade. Autorii antici susţineau că tracii, în timpul ospeţelor, aruncau în foc seminţe al căror miros provoacă o veselie asemănătoare cu beţia, potrivit istoricului Ion Horaţiu Crişan.
Zamolxis, personajul misterios din istoria dacilor
Unul dintre personajele anecdotice ale dacilor a fost Zamolxis – mare preot şi zeu, prooroc şi rege, cel care i-ar fi instruit pe daci în tainele ştiinţei şi a vrăjitoriei. Lui Zamolxis i se aduceau sacrificii umane, scriau autorii antici, iar o relatare ciudată despre el, ce îi aparţinea lui Herodot, prezenta dispariţia acestuia îndelungată, sub pământ. “Pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui”, afirma Herodot.
Vă recomandăm şi:
Burebista a rămas în istorie drept cel mai impunător rege al dacilor. A fost omul care a reuşit să unească sub stăpânirea sa triburile aflate în conflict şi să aducă Dacia în culmea puterii militare. Burebista, numit în vremea sa „cel dintâi si cel mai mare dintre regii din Tracia“, a fost ucis în urma unui complot, iar după moartea sa, relaţiile dintre uniunile de triburi s-au destrămat.
Herodot i-a numit pe daco-geţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”; în schimb, poetul latin Ovidius s-a arătat necruţător faţă de băştinaşii de pe malul Mării Negre, în mijlocul cărora fusese exilat. Îi numea sălbatici. O serie de mărturii istorice conturează portretul strămoşilor noştri din Antichitate.
Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviştii consacraţi, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse.
Cele mai valoroase piese de tezaur descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, din vremea dacilor, bogat împodobite. Obiectele unice spun povestea măiestriei cu care dacii prelucrau metalele, susţin istoricii. De-a lungul timpului, multe alte tezaure de bijuterii care au aparţinut vechilor locuitori ai ţinuturilor Carpaţilor s-au pierdut pentru totdeauna.
Se încarcă comentariile...
