Șefa Penitenciarului Giurgiu, demisă. Și-ar fi petrecut concediile cu membrii unei rețele de trafic de persoane
0Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) transmite că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a destituit-o din funcție pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghișor. Sindicaliștii afirmă că șefa Penitenciarului Giurgiu ar avea legături de familie cu membrii unei rețele infracționale care se ocupă de trafic de persoane, sclavie și prostituție.
În plus, aceștia îi solicită ministrului să ia măsuri și pentru revocarea unei majorări salariale importante de care fosta șefă a Penitenciarului Giurgiu ar beneficia, în urma hotărârii șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor.
„În data de 03.01.2023, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a revocat-o din funcţie pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor, acuzată că ar avea în anturajul său membri ai unei reţele infracţionale (trafic de persoane, sclavie şi prostituţie), cu care şi-a făcut numeroase concedii de odihnă. La începutul lunii noiembrie 2022, comisarul şef de poliţie penitenciară Alina Gheorghişor a fost numită la conducerea Penitenciarului Giurgiu, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef de poliţie penitenciară Dan Halchin, fără acordul ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că decizia ministrului Justiţiei de a o demite de la conducerea Penitenciarului Giurgiu pe Alina Gheorghişor a fost accelerată de faptul că, în data de 22.12.2022, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef de poliţie penitenciară Dan Halchin, cu încălcarea cadrului legal în materie, a acordat directoarei cu probitate morală scăzută o majorare cu 50% a salariului de bază”, se arată într-un comunicat al sindicaliștilor oferit publicității, marți seară.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor este de părere că hotărârea directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor de a majora salariul directoarei de la Penitenciarul Giurgiu este „ilegală și abuzivă”.
În plus, FSANP arată că această hotărâre „a stârnit revolta organizaţiilor sindicale prezente în cadrul şedinţei, dar şi indignarea tuturor poliţiştilor de penitenciare oneşti din sistem”.
„În fapt, directorul general Dan Halchin a premiat-o pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor, fără ca aceasta din urmă să aibă propunere motivată şi fundamentată în scris, aşa cum prevede ordinul de ministru. (…) Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) solicită public ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, în calitate de autoritate ierarhic superioară Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), să intervină şi să anuleze acordarea majorării de 50% a salariului de bază pentru Alina Gheorghişor, întrucât aceasta a fost acordată cu încălcarea legii. Directorul general Dan Halchin i-a băgat ilegal şi abuziv în buzunar Alinei Gheorghişor aproximativ 9000 de lei. Sunt deţinuţi care sunt condamnaţi la ani grei de închisoare pentru că au furat mai puţini bani decât suma cu care a fost «premiată» ilegal fosta directoare a Penitenciarului Giurgiu”, au mai comunicat sindicaliştii.
Președintele FSANP, Cosmin Dorobanțu, consideră că majorarea salariului de bază al fostei directoare a Penitenciarului Giurgiu „nu a făcut altceva decât să demotiveze directorii de penitenciare integri şi să încurajeze un comportament infracţional pentru ofiţerii şi agenţii din poliţia penitenciară”.
„Atâta timp cât însuşi directorul general Dan Halchin încalcă flagrant normele de drept şi cheltuieşte fondurile publice în mod ilegal şi abuziv, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) nu mai poate pretinde poliţiştilor de penitenciare sau deţinuţilor să respecte Constituţia şi legile în vigoare”, potrivit comunicatului sindicaliştilor.