Video Incendiu urmat de explozie pe DN5, în Giurgiu. Un TIR încărcat cu bomboane a ars aproape în totalitate
Un TIR încărcat cu bomboane a fost cuprins de flăcări în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN5 București–Giurgiu, în localitatea Daia, pe sensul de mers către Giurgiu. Incendiul a fost urmat de o explozie, însă, din fericire, nu au rezultat victime.
La sosirea echipajelor de intervenție, vehiculul ardea generalizat. În timpul incendiului s-a produs și o explozie la nivelul rezervorului autotrenului, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu.
Flăcările s-au manifestat violent și au afectat capul tractor, remorca și aproximativ 80% din încărcătura transportată, relatează incomod-media.ro, care a publicat și magini de la locul incendiului.
Pompierii au reușint să împiedice propagarea focului în zonă.
„Cauza probabilă de producere a focului a fost efectul termic”, precizează ISU Giurgiu..

Pentru eliberarea carosabilului și reluarea circulației în condiții de siguranță, autoritățile au solicitat sprijinul Secției de Drumuri Naționale Giurgiu și al unui operator economic. Cu ajutorul utilajelor, încărcătura împrăștiată pe șosea a putut fi îndepărtată.
Incidentul a provocat perturbări temporare ale traficului pe una dintre cele mai circulate rute care leagă Capitala de sudul țării.
Amintim că, în urmă cu o săptămână, un accident grav a avut loc pe DN 58, în Berzovia. Un autoturism și un autotren au luat foc după impact. Șoferul mașinii a murit, în timp ce șoferul autotrenului primește îngrijiri medicale la fața locului.
În noiembrie anul trecut, un TIR încărcat cu nitrocalcar a luat foc pe Autostrada A2, în dreptul stației de taxare de la Feteşti, blocând circulația pe sensul de mers spre București.




















































