Sfatul medicului pe timp de caniculă. Ce alimente trebuie consumate şi ce trebuie evitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
nechifor

Temperaturile caniculare ne dau organismul peste cap, iar corpul se resimte şi din punct de vedere alimentar. Pentru a trece cu bine de această perioadă, medicul Alexandru Nechifor, de la Spitalul Judeţean Galaţi, a făcut o listă cu alimentele care trebuie consumate şi ce trebuie evitat.

Dr. Alexandru Nechifor, specialist în medicină internă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, susţine că, pe perioada verii, corpul nostru are nevoie de multe legume şi fructe cât mai colorate, bogate în antioxidanţi. De asemenea, trebuie evitate alcoolul şi băuturile carbogazoase, mezelurile şi conservele din comerţ. 

„Trebuie să consumăm fructe şi legume, cu un conţinut cât mai mare de lichide, cât mai colorate şi proaspete. Sunt de evitat mâncărurile grele sau cele uşor perisabile. Alimentele trebuie consumate constant pe tot parcursul zilei şi nu îngrămădite în una două mese. Avem nevoie de minimum 2,5 litri pe zi. La  fel de important este să evităm pe cât posibil consumul băuturilor carbogazoase, pe cele care conţin cofeină şi alcool, care au efect de deshidratare”, spune medicul Alexandru Nechifor.

Având în vedere temperaturile caniculare, medicul recomandă evitarea expunerii la soare în perioadele de maximă intensitate a radiaţiilor, între orele 11.00-17.00.

„Dacă nu o putem face, să facem pauze pe cât de des posibil în locuri umbrite şi răcoroase pentru a ajută organismul să poată realiza echilibrul termic. De asemenea vestimentaţia este foarte importantă. Trebuie să purtăm haine uşoare, în culori deschise, să ne protejăm capul cu pălărie sau şapcă. Nu în ultimul rând, trebuie să utilizăm protecţie a zonelor expuse(faţă, buze, mâini) prin crema şi balsam cu factor de protecţie ridicat”, recomandă medicul. 

Persoanele cu afecţiuni cardiovasculare, supraponderale, sunt predispuse la complicaţii şi agravarea simptomelor în această perioadă, atrage atenţia dr. Nechifor.

„Pe perioada caniculei, persoanele cu afecţiuni cardiovasculare, supraponderale,  sunt predispuse la complicaţii şi agravarea simptomelor, aşa că că trebuie să acorde o atenţie deosebită acestor măsuri şi să facă tot posibilul să se protejeze.Cei fără afecţiuni preexistente, să se adreseze medicului dacă au crampe musculare, aspect palid, oboseală, slăbiciune, ameţeli, greaţă sau vărsături. De obicei acestea sunt semnele că a fost depăşită capacitatea organismului de a-şi regla temperatura”, concluzionează medicul Alexandru Nechifor.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Medic despre alimentaţia în pandemie: „Nu există soluţii miraculoase, pastile şi alimente minune”

 

Avertismentul unui medic despre dependenţa de internet: Părinţii să apeleze la specialişti şi să nu facă experimente pe copii

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite