Primul taxi adaptat persoanelor în cărucior cu rotile, autorizat la Galaţi. Momentul a stârnit un scandal politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taxiul de la Galaţi adaptat pentru oamenii în cărucioare FOTO Ionuţ Chirilă
Taxiul de la Galaţi adaptat pentru oamenii în cărucioare FOTO Ionuţ Chirilă

Premiera a trezit numeroase reacţii pozitive, însă activiştii pentru drepturile persoanelor cu handicap spun că acest lucru trebuia să se întâmple cu mult timp în urmă şi că nu-i de mirare că s-a autorizat o maşină, ci că statul nu obligă toate firmele de profil să facă la fel.

O firmă de taxi din Galaţi a reuşit să autorizeze, de numai câteva zile, prima maşină adaptată transportului de persoane aflate în cărucior cu rotile. Premiera este de aplaudat, ţinând cont şi de faptul că, până în prezent, în Galaţi au fost sute de reclamaţii din partea unor persoane cu dizabilităţi locomotorii, dar şi din partea unor asociaţii neguvernamentale, care atrăgeau atenţia că li se încalcă drepturile.

Momentul a fost umbrit însă de o adevărată avalanşă de postări pe reţelele de socializare din partea unor membri ai PSD şi PNL, care s-au acuzat reciproc de toate relele pământului şi au încercat să construiască o scandaloasă campanie electorală pe baza acestei veşti care, în esenţă, este cât se poate de îmbucurătoare. 

Trebuie spus că, potrivit Legii nr. 448/2006, toate firmele de transport public de persoane (inclusiv companiile de taximetrie) ar trebui să aibă cel puţin o maşină adaptată celor cu nevoi speciale. Totuşi, companiile de taximetrie au reuşit să evite obligaţia legală printr-un subterfugiu juridic: au arătat că niciun producător de maşini din lume nu fabrică în serie maşini cu astfel de facilităţi.

Ca urmare a acestui detaliu, amenzile date de autorităţi pentru nerespectarea legii au fost anulate în instanţă, magistraţii considerând că norma legală va putea fi aplicată doar atunci când vor exista maşini de serie cu respectivele adaptări.

Mai mult decât atât, companiile de taximetrie au depus anexate cererilor de anulare a amenzilor şi dovada că au solicitat primăriei să le fie autorizate maşini modificate, dar că solicitarea nu le-a fost aprobată pe motiv că nu sunt licenţe disponibile sau că au punctaj mai mic la evaluare decât alte cereri de licenţă (pentru taxiuri obişnuite).

Taxiul de la Galaţi adaptat pentru oamenii în cărucioare FOTO Ionuţ Chirilă

Cu toate acestea, în România există câteva companii de taximetrie care au investit în modificarea unor maşini de serie pentru a face cerinţelor şi au reuşit să se autorizeze, la Bucureşti, Cluj, Turda, Târgu Jiu şi Timişoara. Acum, printre acestea se numără şi cea din Galaţi, care de câteva zile a pus taxiul la dispoziţia celor care au nevoie de el.

Interesant este că anunţul, dincolo de reacţiile pozitive evidente (Ionuţ Chirilă, patronul firmei gălăţene, merită toate aprecierile, dat fiind că putea apela la aceleaşi subterfugii ca şi celelalte firme), a trezit şi un val de indignare (amplificat politic, totuşi) la adresa autorităţilor locale. Acestea sunt acuzate că au blocat permanent un astfel de demers şi că nu ar trebui să ne mire că s-a făcut ceva, ci că se întâmplă doar la o singură firmă, abia după 30 de ani de democraţie.

Tonul contestărilor l-a dat Marta Iosefina Bencze, o cunoscută activistă pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi (dar şi vicepreşedintă a PNL Galaţi), care a explicat că regulamentul adoptat de Consiliul Local Galaţi (controlat de PSD) privind acordarea licenţelor pentru maşinile adaptate este întocmit prost, astfel încât taxiurile respective nu pot obţine un punctaj care să le dea prioritate, aşa cum ar fi normal.

Conform statisticilor oficiale, în judeţul Galaţi sunt circa 14.000 de persoane cu dizabilităţi, dintre care peste 4.000 sunt în scaun cu rotile. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite