Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Ministerul Muncii, despre schimbările drastice ce se impun VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANPDCA) a prezentat o radiografie a sistemului, joi, alături de ministrul Muncii, Violeta Alexandru şi alţi specialişti în domeniu. „Lipsa de personal, aglomerarea, dar cea mai mare problemă este competenţa angajaţilor şi respectarea unor minime norme şi standarde profesionale”, a precizat Turza, privind situaţia din centrele destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Abuzuri, neglijenţe, încălcarea unor drepturi de bază: asta este situaţia pentru multe persoane cu dizabilităţi din România, arată noua preşedintă ANPDCA, Mădălina Turza. Aceasta a precizat că a făcut o serie de controale privind situaţia mai multor adulţi şi copii cu dizabilităţi din centre rezidenţiale şi doreşte schimbarea situaţiei de fapt, care este una abuzivă.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a precizat, în cadrul conferinţei de presă că se doreşte îmbunătăţirea situaţiei persoanelor cu dizabilităţi şi modul în care funcţionează centrele destinate acestora.  „Instituţiile publice care sunt chemate astăzi să rezolve situaţia persoanelor cu dizabilităţi, se concentrează, cu precădere pe aspecte formale şi proceduri şi mai puţin pe calitatea vieţii pacienţilor. În acest mandat ne dorim să schimbăm total paradigma. Acum este momentul să generăm aceste schimbări”, a precizat ministrul. Ministrul Muncii a atras atenţia că măsurile radicale pe care le pregăteşte în sistem vor culmina cu închiderea unora dintre centrele de îngrijire a persoanelor cu handicap. 

Pe de alta parte, Violeta Alexandru a cerut o schimbare de atitudine în instituţiile care să ocupă îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi. „Dau un mesaj foarte clar: cine nu se poate adapta unui alt mod de lucru, care să pună accent pe servicii, care să pună accent pe ajutarea activă a persoanei, de la o vârstă cât mai mică, astfel încât să deprindă aptitudini care să-l ajute să dobândească o viaţă independentă şi nu să-l ţină prizonier într-o instituţie publică, cine nu va avea capacitatea să se adapteze probabil că va simţi o atitudine pe care probabil o va percepe ca ostilă. Nu e vorba de ostilitate din partea noastră, e vorba de un apel public pe care îl facem să generăm o schimbare în atitudinea instituţiilor care să-i ajute pe aceşti oameni să dobândească aptitudinile necesare pentru a beneficia de tot ce au nevoie şi să trăiască o viaţă cum este şi a noastră", a menţionat Violeta Alexandru. 

În cadrul conferinţei au fost prezentate rezultatele controalelor efectuate la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi cu Handicap (CRRNPAH) Urlaţi, precum şi măsurile luate în acest caz, dar şi în cazurile de la Iaşi şi Buzău, soldate cu decesul unei eleve cu deficienţe de vedere şi al unui tânăr recent ieşit din sistemul de protecţie. 

„Am fost într-o vizită inopinată într-un centru din Urlaţi şi am găsit numeroase nereguli. (...) Beneficiarii, mulţi dintre ei, stau în paturi supraetajate, nu se asigură intimitatea acestor oameni, în niciun fel. Nu s-a asigurat niciun fel de management de caz pentru aceşti oameni. Evidenţele şi rapoartele scrise nu au legătură cu realitatea din centru”, a mai spus preşedinta ANPDCA. 

     

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite