Oţelul Galaţi, depunctată! FRF consideră că echipa nu îndeplineşte criteriile financiare de licenţiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform regulamentului, deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii 1. Oţelul nu va fi de fapt afectată, dat fiind că este deja retrogradată în liga a doua.

În urma analizării dosarelor prezentate de cluburile care au solicitat licenţă pentru Liga 1, ediţia 2015-2016, Comisia de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF a considerat că şapte grupări din primul eşalon şi unul din cel de-al doilea nu au îndeplinit criteriile financiare.

În consecinţă, în primul an în care Federaţia Română de Fotbal a renunţat la sancţionarea cu retrogradarea pentru neîndeplinirea cerinţelor din manualul de licenţiere, Comisia de Fond a stabilit următoarele sancţiuni: Metalul Reşiţa şi Ceahlăul Piatra Neamţ - câte 9 puncte penalizare; Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj – câte 6 puncte; Rapid, Oţelul Galaţi, FC Braşov – câte 3 puncte, iar Universitatea Cluj - 3 puncte şi 50.000 de lei amendă.

Dintre cele opt grupări, sancţionate în total cu 42 de puncte, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Oţelul Galaţi sunt retrogradate matematic în Liga 2, iar Metalul Reşiţa nu poate evolua în ediţia viitoare a Ligii 1, pentru că, din Seria a II-a a Ligii a II-a din care face parte, a promovat deja ACS Poli Timişoara.

Conform regulamentului, deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii 1, prin decizii ale Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF, la solicitarea directorului de licenţiere.

După ce în ultimii ani, mai multe cluburi, printre care Rapid sau Gloria Bistriţa, nu au îndeplinit criteriile financiare obligatorii pentru obţinerea licenţiei şi au fost retrogradate în Liga a II-a la masa verde, conducătorii grupărilor din Liga I au solicitat conducerii FRF, în octombrie 2014, relaxarea condiţiilor şi eliminarea sancţiunii cu retrogradarea. Pierderea licenţei a provocat de asemenea o serie de procese la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne şi modificarea componenţei Ligii 1 după începutul competiţiei.

În 10 noiembrie 2014, la recomandarea UEFA, Comitetul Executiv al FRF a eliminat sancţiunea cu retrogradarea, aceasta fiind înlocuită cu depunctarea şi penalizarea financiară.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite