Grav accident de circulaţie la Galaţi. Două victime au rămas încarcerate, pompierii fiind nevoiţi să decoperteze autovehiculul
0Pompierii au decopertat maşina implicată în accident pentru a putea extrage un tânăr de 20 de ani care suferise un politraumatism în urma coliziunii cu o ţeavă care delimita carosabilul.
Un grav accident de circulaţie a avut loc vineri seara, pe 30 noiembrie, la Galaţi, în imediata apropiere a Uzinei de Apă. Un autovehicul condus de un tânăr de 20 de ani s-a lovit violent de o ţeavă de pe marginea trotuarului, fiind proiectat apoi într-un gard de beton.
Mai multe persoane grav rănit au rămas încarcerate în maşină, la faţa locului deplasându-se pompierii şi mai multe echipaje de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Galaţi.
"Detaşamentul de Pompieri Galati a trimis de urgenţă o autospecială de stingere, descarcerarea şi un echipaj SMURD. Când au ajuns la eveniment, pompierii au găsit două victime încarcerate, a treia - o fata de 15 ani care acuza dureri în zona frontala a capului şi prezenta escoriatii pe faţă - a fost deja luată de echipajul SAJ ajuns. Au fost efectuate manevre de decopertare a autoturismului tip Golf, pentru a extrage un tânăr de 20 de ani cu politraumatism în urma coliziunii cu o ţeavă care delimita carosabilul Pacientul prezenta fracturi deschise la ambele gambe şi contuzii în zona abdomenului, fiind transportat de urgenţă la Secţia UPU a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Şoferul a fost preluat de echipajul de poliţie pentru a fi testat alcoolscopic. Nu există scurgeri de combustibil pe carosabil, dar un echipaj de stingere a rămas la eveniment pentru a preîntampina un eveniment nedorit", a declarat plutonierul major Da Cristian Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.