Galaţi:Poluatorul care a deversat ulei în Dunăre riscă o amendă de 60.000 de lei
Niciunul dintre cei opt agenţi economici luaţi la întrebări de Garda de Mediu nu a recunoscut că ar fi vinovat pentru poluarea cu hidorcarburi
Comisarii Gărzii de Mediu n-au putut stabil încă cine este responsabil pentru deversarea celor aproximativ zece litri de ulei uzat în apele Dunării, în urmă cu două zile.
Când va fi identificat, respectivul agent economic riscă o amendă cuprinsă între 50.000 şi 60.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor din autorizaţia integrată de mediu.
„Am controlat opt agenţi economici din zonă însă niciunul nu spune a cui aparţine conducta din care a fost deversat uleiul uzat. Acum am blocat conducta şi aşteptăm să vedem care va plânge” declară Ion Drugan, comisarul şef Gărzii Regionale de Mediu.
Acesta susţine că incidentul nu are impact major asupra florei şi faunei fluviului.
Conducta din fontă, cu diametrul de 250-300 milimetri, din care s-au scurs hidrocarburile, se află între Şantierul Naval Damen şi Port Bazinul Nou Galaţi.





















































