FOTO Fantomele de pe marginea căii ferate. Cum se fac praf şi pulbere gările istorice de pe linia Galaţi-Bârlad

0
0
Halte părăsite FOTOGRAFII: COSTEL CRÂNGAN
Halte părăsite FOTOGRAFII: COSTEL CRÂNGAN

Dintre cele 19 gări de pe traseul Galaţi-Bârlad, doar patru mai sunt folosite. Celelalte 15 sunt abandonate şi sunt într-o stare deplorabilă. Clădirile au fost jefuite de tot ceea ce se putea demonta, iar acum se fură deja cărămizile. Nimeni nu-şi asumă răspunderea pentru distrugerea unei părţi a istoriei naţionale.

Calea ferată Galaţi-Bârlad va împlini, în decembrie anul acesta, 105 ani de la inaugurarea sa din 1911, cu mare fast, în prezenţa Regelui Carol I şi a jumătate dintre membrii guvernului Petre P. Carp. Are 109 kilometri lungime, iar construcţia ei a început în 1892, an în care se semna decretul regal prin care legea de aprobare a investiţiei era promulgată.

În total, pe amintita linie sunt 19 halte (fără a lua în calcul punctele de plecare şi de sosire), toate întipărite adânc în memoria colectivă a aşezărilor în care există. Căci, în vremurile în care apăreau, era un lucru de mare mândrie ca o aşezare să aibă gara ei.

În esenţă, vorbim despre o părticică din istoria neamului, căci cele mai multe dintre clădirile din aceste halte sunt foarte vechi - au între 100 şi 120 de ani - fiind adevărate opere de arhitectură. Sunt ridicate într-un stil aparte, cu materiale de  mare calitate, iar unele dintre ele surprind chiar cu decoraţiuni unicat, sculptate manual  în atelierele pietrarilor italieni din Galaţi şi Brăila.

Însă cu toate că vorbim despre o încărcătură istorică deosebită, calea ferată Galaţi-Bîrlad mai este acum doar o simplă afacere. Atât. În 2010, exploatarea ei a fost concesionată către o firmă privată, care a fost interesată de trenuri (căci ele aduc profit), nu de gări, aşa că întreaga infractructură aferentă a rămas de izbelişte.

Firma respectivă, Transferoviar Grup (TFG), a preferat să preia în administrare doar  clădirile din Tuluceşti, Folteşti, Târgu Bujor şi Bereşti, unde are case de bilete funcţionale. În rest clădirile au rămas ale Regionalei CFR Infrastructură (devenită ulterior CREIR – Centrul Regional pentru Exploatare Intreţinere şi Reparaţii). Adică ale nimănui, căci clădirile au fost introduse în conservare, iar pentru că nu sunt bani, paza lor nu a mai fost asigurată de mai bine de zece ani. Bucuria hoţilor.

Amintiri din vremea când statul făcea

În ultimele două decenii, în România nu s-a mai construit nici măcar un metru de linie ferată. Guvernanţii au afirmat, răspicat, că trenul nu mai este rentabil, iar nu mai puţin de 52 de linii secundare au fost închise din 2010 încoace. Ca urmare, sute gări au rămas în paragină, toate guvernele din ultimii 16 ani fiind incapabile să ceară SNCFR să rezolve cumva lucrurile.

Partea interesantă este că mai bine de două treimi dintre traseele abandonate de SNCFR au ajuns, prin concesiune, la o serie de operatori privaţi, prilej cu care – surpriză -  totul a devenit rentabil. Cum este posibil ca, peste noapte, să se schimbe la 180 de grade coordonatele economice, doar managerii SNCFR ştiu. O exlicaţie ar veni, totuşi, din zecile de doare penale pentru tot felul de fraude şi acte de corupţie, care au vizat compania de stat în ultimii ani.

Trecând peste aceste probleme ale prezentului, se cuvine să spunem că, acum mai bine de un secol, înaintaşii noştri puneau în practică adevărate lecţii de eficienţă economică şi administrativă.

Relevant este, bunăoară, faptul tronsonul de cale ferată Galaţi-Balinteşti (70 de kilometri) a fost gata în doar şase ani (între 1893 şi 1899), ceea ce înseamnă că se făcea cam un kilometru de linie (cu tot ceea ce însemna ea, de fundaţia din piatră şi traversările de râuri, până la şine şi semnalizarea aferentă) în fiecare lună. Asta într-o vreme în care majoritatea muncilor erau manuale, iar transportul materialelor se făcea cu carul tras de boi, căci automobilul de-abia se inventa.

Un tunel minunat, făcut cu târnăcopul şi căruţa cu boi

Piesa de rezistenţă a investiţiei a fost, fără îndoială, tunelul Tălăşmani-Docăneasa (în apropiere de oraşul Bereşti, care a fost finalizat în 1911, după cinci ani de trudă, şi care, cu cei 3.330 de metri ai lui, rămâne şi acum al doilea tunel de cale ferată din România, ca lungime, după tunelul Teliu (4.369 metri).

Tunelul leagă practic judeţele Galaţi şi Vaslui (pe sub dealul Tălăşmani, care  delimitează bazinele hidrografice ale Siretului şi Prutului) şi este unul din puţinele tuneluri din ţară construite la altitudine joasă, undeva în jurul a 100 metri peste nivelul mării.

Se ştie că lucrarea a fost coordonată de doi mari ingineri italieni (Bertolero şi Giachetti), care au avut de înfruntat nu doar marile probleme cu terenul (dealul este din loess şi nisip şi e îmbibat cu apă pe porţiunea pe unde trece tunelul), ci şi lipsa de tehnică. Însă s-au descurcat magistral, după cum răzbat mărturiile din trecut.

„Bunicul meu mi-a povestit cum au pornit din cele două capete cei doi italieni şi s-au întâlnit sub deal, exact la mijloc, la perfecţiune. Totul se făcea manual pe atunci. Nu existau utilaje, ci doar târnăcoape, lopeţi şi căruţe cu boi cu care se scotea pământul şi se aducea materialele. Bunicul meu a lucrat cu căruţa acolo, la lumina felinarului. Nu era uşor să mergi aproape doi kilometri pe sub pământ, cu noroiul la genunchi”, ne-a povestit Victor Dorobăţ, primarul comunei Bereşti Meria 

De altfel, din satele comunei Bereşti Meria au fost recrutaţi cei mai mulţi dintre muncitorii de la tunelul Talaşmani-Docăneasa..

Prezentul ruşinos

În anul  2016, din măreţia de odinioară a liniei ferate Galaţi-Bârlad (care era mândria sudului Moldovei, mai ales că darea ei în folosinţă redusese la jumătate costurile de transport a mărfurilor între portul Galaţi şi Iaşi) n-a mai rămas mare lucru.

Gara Băleni/Viile judeţul Galaţi FOTO Costel Crangan

Clădirea gării Băleni (Viile). FOTO Costel Crângan

Bijuteria inginerească de la Tălăşmani a ieşit din termenul garantat de cinci ani (constructorii italieni dădeau scris, la 1911, că structura va rezista fără probleme un secol), iar asta se cam vede: tunelul este şubrezit de infiltraţia apei freatice şi are nevoie de reparaţii capitale. Cine să le facă, însă?

Într-o scrisoare transmisă Consiliului local Bereşti în urmă cu cinci ani (după ce instituţia locală rugase autorităţile centrale să aloce bani pentru salvarea tunelului istoric de la năruire). SNCFR răspundea că investiţia nu se află pe lista de priorităţi, căci linia ferată Galaţi-Bârlad aduce pierderi. Situaţia nu s-a schimbat între timp, iar cârpelile făcute în perioada 2011-2012 au fost mai curând „cosmetice”.

Chiar dacă problemele de rezistenţă ale tunelului par să fie cea mai gravă problemă a linie ferate amintite, cele mai vizibile sunt, totuşi, gările ruinate. Dintre cele 23 de clădiri ridicate în perioada 1894-1910 (dintre care 15 cu destinaţia de sediu de haltă, iar restul spaţii auxiliare şi câteva splendide castele apă), doar vreo cinci mai sunt într-o stare cât de cât acceptabilă.

Incursiune în ţara unde totul se fură, arde, năruie…

Zilele trecute, am făcut o călătorie de o zi de la Galaţi la Bârlad, pentru a descoperi „pe viu” care mai este starea liniei ferate şi a clădirilor istorice aferente acesteia.

Gara Baneasa/Roşcani judeţul Galaţi FOTO Costel Crangan

Clădirea gării Băneasa/Roşcani. FOTO Costel Crângan

Trebuie să spunem că linia amintită este deservită, încă din 2010, doar de trenurile private ale Transferoviar Grup (TFG), firmă deţinută, de altfel, de un om de afaceri cu origini gălăţene, chiar dacă între timp s-a mutat la Cluj.

Despre modul cum îşi face treaba operatorul, nimic de obiectat. Trenurile sunt curate, preţul unui bilet este decent (un Galaţi-Bârlad costă, la clasa a II-a, doar 16 lei), în tren există un agent de pază (ceea ce conferă siguranţă), nu sunt întârzieri notabile, iar personalul este foarte amabil. Dacă, însă, este să vorbim despre starea infrastructurii, lucrurile se schimbă.

Încă de plecarea din Galaţi, după doar câţiva kilometri, ne-a atras atenţia semnalizarea feroviară precară, inspirată parcă din peisajul unei ţări africane de la începutul secolului trecut. Panourile de avertizare a restricţiilor de circulaţie sunt prinse cu sârmă pe nişte araci care par tocmai tăiaţi din pădure: strâmbi, cu coaja pe ei, noduroşi. Noroc cu peisajul minunat.

Însă acesta a fost doar un preambul blând pentru oroarea ce avea să vină: gările în ruină. Căci, în afara celor patru clădiri preluate de TFG (Tuluceşti, Folteşti, Târgu Bujor şi Bereşti), restul sunt părăsite.

Teoretic, această infrastructură aparţine Centrul Regional pentru Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii (CREIR) Galaţi, entitate atinsă în ultimii ani de mai multe scandaluri de corupţie care au dus la arestare fostului director Laurenţiu Seceleanu (care, apropo, pe site-ul SNCFR încă mai figurează ca director general). Însă între teorie şi practică nu există o legătură prea mare. Clădirile sunt pur şi simplu lăsate la mâna hoţilor.

Prima gară de după Galaţi este Tuluceşti. Este, de altfel, şi cel mai bine întreţinută clădire, căci de-a lungul istoriei a avut ghinionul (dar şi norocul), să fie distrusă de bombardamentele din 1944. Reclădită după război, clădirea a mai prins şi o renovare  prin 2000, aşa că se ţine încă bine.

Câţiva kilometri mai spre nord, însă, începe coşmarul. Pe un tăpşan plin de bălării descoperim halta Şiviţa. Clădirea, construită din celebra cărămidă de Ciurea (Iaşi) pare că tocmai a scăpat dintr-un bombardament. Nu mai are uşi, nici ferestre, iar o jumătate din acoperiş lipseşte. Pare ars. Şi chiar este ars, după cum ne lămureşte unul dintre călătorii care tocmai coboară la Şiviţa.

Gara Şiviţa judeţul Galaţi FOTO Costel Crangan

Clădirea gării Băleni Şiviţa. FOTO Costel Crângan

„I-au dat foc boschetarii într-o noapte. Se aciuaseră unii pe aici şi au pus foc la tot. Au stins-o pompierii, dar s-a terminat cu ea. Vai de mama noastră, ce-a ajuns averea ţării ăsteia…”, conchide, trist, şiviţeanul.

Monument istoric distrus cu bună ştiinţă

Urmează Frumuşiţa. Văzută de departe, clădirea impresionează. Domină locul. Însă, de aproape, îngrozeşte. Clasificată încă din 1992 ca monument istoric (cod: GL-II-a-B-03081), clădirea este pe jumătate dărâmată, căci lăsată în părăsire de mai bine de un deceniu, a fost la cheremul hoţilor şi vandalilor.

Potrivit fişei monumentului, construirea imobilului a început în 1895, iar la ridicarea ei nu a contribuit doar statul român. Proiectul iniţial a fost modificat la solicitarea câtorva moşieri din zonă (Ghica şi Rădulescu), care au contribuit cu sume importante pentru ca gara de la Frumuşiţa să fie o bijuterie arhitecturală.

Din păcate, clădirea a suferit modificări importante după Al Doilea Război Mondial, când a fost grav avariată de bombardamentele cumplite ale aviaţiei americane (1943-1944). În 1946, clădirea a fost refăcută după planul original, fiind refolosite o parte din materiale, în special superbele elemente din piatră ale faţadei.

Acestea au fost sculptate manual în atelierele meşterilor pietrari italieni din Galaţi, Brăila şi Măcin (aceştia din urmă fuseseră aduşi în România chiar de către Regele Carol I, pentru a făuri decoraţiunile în piatră de la castelul Peleş).

TFG nu a vrut să preia clădirea clădirea. Nu merita efortul să se ocupe de un imobil pe jumătate ruinat. Aşa că a amenajat alături un mic acoperiş din plastic şi o băncuţă. Biletele se pot lua direct din tren, aşa că gara este inutilă. „N-are rost să ţii un casier în gară şi să cheltuieşti un amr de bani cu clădirea doar pentru câţiva călători pe zi”, ne explică, cu amabilitate, controlorul de bilete. Economiceşte vorbind, are dreptate.

Să nu credeţi că nu au fost iniţiative de salvare a imobilului. Primarul comunei Frumuşiţa, Ioan Munteanu, zice că şi-ar fi dorit să o preia în administrare acum vreo şapte-opt ani. „Aş fi vrut să fac acolo muzeul satului, ceva frumos. Din păcate nici măcar nu mi-au răspuns la adrese cei de la SNCFR – am făcut vreo trei reveniri – aşa că am renunţat”, spune primarul.

Gara Frumuşiţa judeţul Galaţi FOTO Costel Crangan

Clădirea gării Frumuşiţa. FOTO Costel Crângan

În paranteză fie spus, nu-i nicio surpriză. Nici nouă nu ne-au răspuns la solicitare cei de la CREIR, cum n-au răspuns, după cum vom arăta, nici altor instituţii care i-au chestionat în problema gărilor părăsite.

„Acuma n-aş mai lua-o nici dacă mi-o dau degeaba. Costă milioane să refaci ceea ce s-a stricat. Nici nu ştiu dacă se mai poate restaura. Acoperişul este dus, plafoanele au dispărut, lemnăria s-a furat, cred că şi structura de rezistenţă este grav afectată. Mă tem să nu se întâmple o nenorocire. Am făcut deja o adresă către CFR să ia măsuri cu clădirea. Ori o repară, ori o dărâmă”, a mai spus Ioan Munteanu.

Fără răspuns au rămas şi nenumăratele solicitări ale Direcţiei Judeţene pentru Cultură, în care instituţia atrage atenţia că proprietarul avea obligaţia de a întreţine clădirea monument istoric.

„Le-am atras atenţia, în scris, în mai multe rânduri, că au obligaţia de a întreţine monumentul istoric din proprietate. Nu ne-au răspuns. În schimb, au dat Ministerul Culturii în judecată, cerând ca gara Frumuşiţa să fie scoasă din lista monumentelor istorice. Au pierdut procesul, iar în perioada următoare ne vom ocupa cu prioritate de acest caz. Până acum nu am dat amenzi. Am aşteptat să se pronunţe instanţa. Însă acum este clar: SNCFR conservă monumentul istoric sau vor suporta rigorile legii”, ne explică Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu a judeţului Galaţi.

Peisaj dezolant, cu ruine şi mizerie

Pe tot traseul către Bârlad, în continuare, peisajul este absolut dezolant, după cum se poate vedea din fotografiile alăturate acestui articol.

Gara Balinteşti judeţul Galaţi FOTO Costel Crangan

Clădirea gării Balinteşti. FOTO Costel Crângan

Atrag atenţia în mod special splendidele gări din Viile (Băleni), Roşcani (Băneasa) şi Balinteşti, care parcă imploră cerul cu ochii orbi ai ferestrelor fără cercevele. Au peste un secol, sunt monumente de arhitectură, însă miros a urină şi a pustiu. Nici măcar maidanezii nu mai adulmecă prin gările părăsite, căci au înţeles şi ei că acolo nu-i loc de trai. Jurnalistul Adevărul a solicitat un punct de vedere SNCFR-ului, dar nu l-a primit până la închiderea ediţiei.

Vă mai recomandăm şi:

Culisele unui jaf de 65 de milioane de euro la Apele Române: prime fără număr pentru angajaţi, sume uriaşe făcute cadou „băieţilor deştepţi” din Energie

Cum a ajuns cea mai mare fabrică de componente hidraulice din Moldova o ruină care otrăveşte totul în jur FOTO

Un munte de deşeuri de 22 de ori mai mare decât piramida lui Keops otrăveşte aerul şi apele lângă Galaţi

Galaţi


Ultimele știri
Cele mai citite