Exclusiv/Intrarea în vigoare a codurilor Penal, Civil, de Procedură Penală şi Procedură Civilă ar putea fi amânată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ipoteza a fost lansată de profesorii facultăţilor de Drept care au lucrat la redactarea acestora. Instanţele gălăţene duc lipsă atât de săli de judecată, dar şi de personal, iar adaptarea spaţiilor pentru a corespunde noilor cerinţe este greu de pus în aplicare.

În cadrul unei conferinţe susţinute la sfârşitul săptămânii trecute la Timişoara, mai mulţi profesori de Drept care au colaborat la crearea noilor coduri au avansat ideea de a se amâna intrarea în vigoare a acestora întrucât nu există suficiente camere de consiliu pentru desfăşurarea proceselor civile.

Uşor de spus, greu de făcut

Conform noilor reglementări, toate procesele civile vor avea loc în camere de consiliu (nu în săli de judecată, ca până acum) ceea ce înseamnă că nu vor mai fi publice. La aceste procese vor putea asista doar părţile şi avocaţii lor. Acest lucru îngreunează destul de serios lucrurile pentru instanţe, pentru că nu există suficiente săli de judecată, iar acum o parte dintre ele trebuie transformate în camere de consiliu.

„Un lucru bun este faptul că dosarele civile se vor judeca în camere de consiliu, dar în practică este greu de realizat acest lucru întrucât nu există suficiente săli de judecată. Varianta amânării intrării în vigoare a codurilor a fost, de altfel, dezbătută la conferinţa care a avut loc la Timişoara pe tema noilor coduri, la care am participat şi eu", ne-a declarat avocatul Cătălin Panţuru, fost judecător la Tribunalul Galaţi.

La Galaţi, situaţia este şi în prezent dificilă pentru că nu există suficiente săli de judecată şi nici de personal. Judecătorii apreciază diferit modul cum activitatea instanţelor gălăţene va fi afectată de intrarea în vigoare a noilor coduri.

„Nu s-a pus niciodată problema că nu ar exista suficiente săli de consiliu pentru desfăşurarea proceselor civile. Până acum, noi nu am primit nimic oficial în legătură cu amânarea intrării în vigoare a noilor coduri", ne-a declarat judecătorul Irina Boldea, vicepreşedintele Curţii de Apel Galaţi.

Magistraţii de la cea mai aglomerată instanţă din ţară au însă o poziţie mai nuanţată legată de modificările aduse de noile coduri.

„Părţile nu vor participa la şedinţele civile de judecată decât atunci când judecătorul va aprecia că toate cerinţele de formă sunt îndeplinite. Cred că sălile de judecată mai mici pot fi adaptate pentru a funcţiona ca şi camere de consiliu pentru procesele civile", ne-a declarat judecătorul Diana Oancea, preşedintele Judecătoriei Galaţi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite