Elevii de la două şcoli din Galaţi au primit lecţii de dirigenţie de la „mascaţii” Poliţiei Locale
0Elevii de la Şcoala Gimnazială Nr. 7 şi Şcoala Gimnazială Nr. 15 s-au întâlnit, în cadrul orelor de dirigenţie, cu reprezentanţii Poliţiei Locale. Oamenii legii au răspuns invitaţiei de a fi prezenţi la o serie de activităţi de prevenire, acţiuni pe care Poliţia Locală Galaţi intenţionează să le desfăşoare în cât mai multe şcoli de pe raza municipiului
„Suntem deschişi tuturor manifestărilor de acest gen, pentru că tânăra generaţie, modul în care aceasta creşte şi se dezvoltă, reprezintă o prioritate şi pentru Poliţia Locală. De mai bine de o lună de zile, de când funcţionăm cu cele cinci secţii de poliţie, oamenii noştri au fost prezenţi în toate unităţile de învăţământ, cadrele didactice dar şi elevii au aflat că pot apela la noi nu doar în cazul unor evenimente nedorite, ci şi atunci când este vorba despre acţiuni de prevenire”, a declarat Mihai Manoliu, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi.
Surprinşi de cunoştinţele pe care le au elevii de la cele două unităţi şcolare, poliţiştii locali de la Intervenţie Rapidă i-au familiarizat şi cu echipamentul din dotare.
„Mascaţii” Poliţiei Locale le-au explicat copiilor care este rolul lor, cum şi când acţionează această structură. Elevii de la Şcoala Nr. 7 dar şi cei de la Şcoala Nr. 15 s-au arătat interesaţi şi de tehnicile de autoapărare dar şi de modul în care se pregătesc poliţiştii locali.

„Am început o colaborare cu Poliţia Locală având în vedere că întotdeauna ne gândim la siguranţa copiilor, şi consider că e foarte bine să preîntâmpinăm anumite lucruri. E foarte important ca elevii noştri să şi audă, să şi vadă, prin astfel de activităţi, pentru că din păcate se întâmplă lucruri mai puţin frumoase în lumea în care trăim. În acest mod noi încercăm o protejare şi o protecţie în acelaşi timp a elevilor. Orice informaţie şi activitate de genul acesta este de mare folos, pentru elevi şi pentru şcoală în general”, a precizat Bianca Şaigău, director la Şcoala Gimnazială Nr. 7.

Reamintim că tot pe linie de prevenţie, la începutul acestui an şcolar, Poliţia Locală a distribuit în peste 20 de unităţi de învăţământ de la nivelul municipiului broşura „Codul penal şi rutier pe înţelesul copiilor”.