De ce ne certăm atât de des. Cum au de suferit ficatul, pancreasul, splina şi colonul dacă ne sare ţandăra prea repede

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nimeni nu câştigă dintr-o ceartă
Nimeni nu câştigă dintr-o ceartă

Cearta a ajuns pentru unii dintre noi un mod de viaţă, dar şi o sursă din care îşi extrag energia. Ne certăm de la mâncare, sex, cunoaştere, idei şi chiar pe Divinitate. Certăreţii de profesie nu ştiu că tot ceea ce transmiţi ţi se întoarce înzecit înapoi pe baza unui principiu simplu: efectul de bumerang.

Pentru a înţelege de ce ne certăm, e nevoie să definim mai întâi cearta. Principala caracteristică a acesteia este dezechilibrul pe care îl aduce în organism sub forma unei acumulări de energie, ce este patologică, în sensul că de cele mai multe ori ne poate îmbolnăvi.

Cearta este o manifestare emoţională negativă, care stimulează producerea de adrenalină în exces şi de cortizon, ce se depozitează în zona abdominală, generând în timp serioase dezechilibre în organism. Ficatul, pancreasul, splina şi colonul au de suferit dacă ajungem să ne certăm prea des.

”Există persoane care se ceartă singure, fără ajutor din exterior, ce înseamnă un profund conflict interior, dar sunt şi persoane care preferă cearta în cuplu sau în familie. Sunt mulţi dintre noi care aleg să se certe când ies în societate, iar unii decid să se ”contreze” cu Divinitatea, mergând pe ideea că li se întâmplă numai lucruri rele sau au ghinion în viaţă”, explică psihologul Stelian Chivu.

Specialiştii au ajuns la concluzia că mulţi dintre cei care se ceartă ca adulţi o fac pentru că asta au văzut şi auzit în familie când erau copii. Deşi pare greu de crezut, şi mediul social poate influenţa mult certurile. Dacă în anturajul celui în cauză cearta face parte din cotidian, persoana respectivă va asimila această stare emoţională negativă ca pe ceva normal.

Cearta şi efectul de bumerang

Şcoala este o altă sursă pentru ceartă, profesorii fiind în prim plan la acest capitol, pentru că dacă unii dintre ei înţeleg să îi facă pe micuţi să înţeleagă diverse lucruri prin mustrări, la maturitate aceştia vor proceda în aceeaşi manieră cu proprii copii.

Persoanele cu o pregătire intelectuală şi spirituală mai înaltă conştientizează faptul că cearta este ca un microb, ca un virus, ce nu face bine niciuneia dintre părţile implicate. Pe de altă parte, cei la care orgoliul este cât casa au tendinţa să demonstreze aproape permanent că ei au dreptate, ceea ce duce la discuţii aprinse în cuplu sau în mediul social din care provin.

Nu sunt puţini nici cei la care autocontrolul lipseşte cu desăvârşire. Ei fac parte din aşa numita categorie a celor cu capsa pusă. E suficientă o scânteie pentru a-i face să explodeze. Asemenea persoane caută mereu cuvinte cu o mare încărcătură emoţională, de regulă jigniri, pentru a provoca un efect devastator asupra interlocutorului.

”Este esenţial ca cei care preferă certurile în locul discuţiilor rationale să înţeleagă că acest gen de programe negative se vor întoarce întotdeuna împotriva lor, asemeni unui bumerang”, argumentează psihologul Stelian Chivu.

Cele şapte zone în care se manifestă cearta

Există şapte zone în care cearta se manifestă preponderent, prima şi una dintre cele mai întâlnite fiind  sfada pe mâncare , urmată de cearta ce priveşte sexul. Mai exact, e vorba de faptul că unul dintre parteneri îi reproşează celuilalt că nu au suficiente raporturi sexuale sau, mai rău, că face sex cu altcineva.

Cearta dintre şef şi subaltern este şi ea extrem de cunoscută pentru mulţi dintre noi, aici mergându-se  uneori chiar şi pe relaţia stăpân-sclav. Şi iubirea este subiect de ceartă. ”Nu mă mai iubeşti ca înainte”, este doar una dintre expresiile cele mai folosite între parteneri când vine vorba de dragostea pe care ar trebui să şi-o poarte unul altuia.

Oricât de improbabil ar părea, cunoaşterea este pentru mulţi un motiv puternic de ceartă. ”Eu ştiu mai bine ce fel stau lucrurile în domeniul ăsta”, ca să dăm doar un exemplu. Şi ideile sunt subiect de scandal. Mulţi dintre noi consideră că ideile lor sunt mai bune decât ale altora, iar dacă nu sunt recunoscute ca atare, nu ezită să se certe la cuţite pentru a le impune.

Divinitatea este cel de-a şaptea motiv de ceartă şi unul dintre cele mai puternice. De-a lungul istoriei, semenii noştri au purtat numeroase războaie, iar milioane de oameni au murit în numele religiei. ”Ca idee generală, cearta poate fi şi constructivă în anumite situaţii, însă e de preferat întotdeuna dialogul, pentru că e greu de crezut că dacă te răsteşti la cineva, te va înţelege mai bine în ce vrei să îi spui”, precizează psihologul Stelian Chivu.

”Cui foloseşte această ceartă?”

Primul pas pentru a ieşi din această fundătură unde duce de fiecare dată cearta este detaşarea. Va fi greu la început, pentru că, aşa cum ştim, sunt multe persoane care se bagă efectiv în sufletul omului, cu intenţia clară de a-l scoate din sărite, de a-l face să reacţioneze cumva la ce spune respectivul. Tocmai de aceea exerciţiul este esenţial în astfel de situaţii, pentru că fiecare episod de acest gen îl va întări pe cel în cauză, iar el va fi mai pregătit să se controleze pe viitor.

De regulă, cei care preferă să se certe des, sunt şi ceea ce se numeşte vampiri energetici, adică persoane care se hrănesc efectiv cu energia care rezultă din astfel de discuţii aprinse. Tocmai de aceea este bine să nu percutaţi la provocările lor, pentru că veţi dezamorsa un conflict înainte ca acesta să înceapă.

Pentru a face acest lucru este suficient să vă puneţi o întrebare simplă: ”Cui foloseşte această ceartă?” La fel de important este vă analizaţi starea pe care o aveţi când sunteţi implicaţi într-o ceartă. Cei mai mulţi dintre noi ies destul de şifonaţi dintr-o ceartă, nu numai psihic şi emoţional, ci chiar şi fizic. Unora le ia zile întregi ca să îşi revină.

Nu aştepta schimbarea de la ceilalţi, schimbă-te tu

Muzica este un puternic destresant. Ea va fi întotdeuna remediul perfect după o ceartă la serviciu, spre exemplu, pentru că sunt multe persoane care continuă cearta cu şeful la nivel mental şi după ce ajung acasă, ceea ce le poate crea în timp mari probleme la nivel psihic.

O altă cale de a scăpa definitiv de ceartă este autoprogramarea mentală, care să te facă să înţelegi că această manieră de a rezolva disputele este distructivă şi se va reflecta în tot soiul de boli cu care te vei alege. La fel de important este şi să conştientizezi când greşeşti şi să accepţi acest lucru, pentru că altfel se va crea un conflict interior, cu consecinţe greu de bănuit.

”Întotdeuna trebuie să cauţi calea care ţi se potriveşte. Poate pe tine te calmează muzica, dar la fel de bine ar putea merge socializarea, plimbările în natură sau înotul. Dincolo de orice altceva, schimbă-te tu. Nu aştepta schimbarea de la ceilalţi şi nu încerca să îi schimbi, pentru că de cele mai multe ori nu vei reuşi. Înţelege-l pe cel din faţa ta şi încearcă să te pui în locul lui. Vei vedea atunci cu alţi ochi lucrurile”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite