Cât de toxică pentru organism este frica de a greşi. Mecanismele psihologice din spatele ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Mulţi dintre noi se tem să greşească pentru că au fost programaţi mental de către familie şi şcoală că este un lucru rău, care i-ar supune ridicolului şi le-ar afecta cariera profesională, dar şi viaţa personală.

Din capul locului trebuie spus că frica de a nu greşi este mai periculoasă decât greşeala însăşi. Pentru a înţelege mai bine acest lucru este necesar să facem o distincţie clară între teamă şi frică.

”Teama este ca o sămânţă, în timp ce frica este ca o buruiană. O teamă nerezolvată duce la anxietate, care apoi generează frică, care, la rândul ei, produce o fobie care va avea ca efect o tulburare obsesiv-compusilvă. De aici se ajunge la tot felul de dezechilibre în organism, pornind de la probleme digestive şi circulatorii şi până la afecţiuni respiratorii”, explică psihologul Stelian Chivu.

Teama este practic un program mental, care dacă nu este rezolvat la timp va declanşa o avalanşă de probleme emoţionale şi fizice. De ştiut este că fiecare dintre noi are anumite sinapse neuronale care ne fac să reacţionăm necontrolat la evenimentele neaşteptate cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi.

”Gândurile sunt de natură electrică, indiferent că sunt pozitive sau negative. Emoţiile sunt de natură magnetică, indiferent că sunt pozitive sau negative. Un gând care vizează o teamă pe care o avem va genera o emoţie negativă. Această emoţie, datorită structurii ei magnetice, va atrage evenimentul de care ne temem, în funcţie şi de educaţia pe care o primeşte. Aşa funcţionează”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Deşi poate părea ciudat, teama are câteva părţi pozitive. Astfel, în anumite situaţii, menţine persoana în cauză în stare de alertă, o face mai atentă şi o ajută chiar să se autodepăşească. În schimb, dacă o persoană are o teamă în stare latentă, la un moment dat acesta se va manifesta într-un fel sau altul.

Ce efecte are teama la nivel mental, emoţional şi fizic

Teama limitează, influenţează şi chiar blochează o persoană în luarea deciziilor. Dacă ne referim la frica de a nu greşi, cei la care această temere se manifestă vor lua extrem de greu hotărâri, iar când o vor face, cel mai probabil acestea vor fi greşite.

Persoanele care se lasă influenţate de teamă au foarte puţină energie mentală şi vitală tocmai pentru că aceasta este consumată de aceste gânduri şi stări negative de care se lasă dominate. Practic, teama crează confuzie mentală şi emoţională.

”O persoană care trebuie să ia o decizie va fi confuză pentru că nu mai are încredere în sine, nu mai are suficientă forţă mentală, emoţională şi chiar fizică pentru a lua o hotărâre, să îşi asume ce va urma. Are o mare frică de răspundere. Teama generează conflicte, iar acestea sunt seminţele care generează dezechilibre în organism. De asemenea, crează dependenţă de alte persoane şi produce mult stres”, ţine să puncteze psihologul Stelian Chivu.

Se ajunge astfel ca cei în cauză să îşi spună la un moment dat că e mai bine să nu facă nimic. Între a nu face nimic şi a face ceva, chiar dacă se dovedeşte greşit, varianta a doua este întotdeauna preferabilă pentru că greşelile ne vor arăta mereu ce trebuie să corectăm.

În schimb, cei care aleg pasivitatea se vor baza mereu pe alte persoane pentru a le spune ce trebuie să facă, indiferent că vorbim de viaţa personală sau cea profesională. În acest fel vor putea ulterior să evite răspunderea, spunând că alţii poartă vina pentru cele întâmplate. Cei care se află într-o astfel de situaţie ajung victime ale celor din jur. Sunt asemeni unui calculator performant, dar care nu are şi programe eficiente cu care să opereze.

Teama este asemeni unui autovehicul cu remorcă care urcă un deal cu frâna de mână trasă. Ceva va  ceda la un moment dat. Când vorbim de frica de a lua decizii, important este ca persoana în cauză să îşi vindece trecutul în prezent.

”Sunt anumite psihoterapii care pot fi aplicate şi care pot vindeca ceea ce în trecut l-a afectat pe cel în cauză. De pildă, o teamă duce la o fobie. Dacă este vindecat trecutul, va fi vindecată şi fobia”, explică psihologul Stelian Chivu. Putem face şi singuri aceste vindecări, însă este mai greu pentru că este necesară o documentare riguroasă şi perseverenţă în eliminarea fricilor cu care ne confruntăm.

Cum vindecăm frica

Important de ştiut este că trebuie să ne dăm voie să greşim, pentru că altfel nu vom învăţa niciodată din ceea ce nu ne-a ieşit. Indicat este să începem cu hotărâri mai puţin importante, urmând apoi să trecem la decizii cu o greutate mai mare, astfel încât să putem depăşi gradual frica de a lua decizii.

Creşterea încrederii în sine este un alt element esenţial în această ecuaţie. Prin repetarea unor expresii simple, dar extrem de puternice, cum ar fi ”sunt sigur”, ”sunt hotărât”, ”sunt curajos”, ”sunt echilibrat”, subconştientul va fi programat pe aspectele pozitive, iar efectele nu vor întârzia să apară. Foarte important este să ne cunoaştem bine, astfel încât să identificăm zonele unde avem blocaje, ce pot fi mentale sau emoţionale, şi să acţionăm pentru a le elimina.

Este recomandat să vedem mereu jumătatea plină a paharului, deci optimismul trebuie să ne caracterizeze permanent. De asemenea, greşelile trebuie văzute ca nişte experimente, pentru că astfel raportarea noastră la teamă va fi cu totul alta. ”

Decât să nu fac nimic, mai bine acţionez, greşesc şi învăţ din asta. Scrie pe o hârtie fricile pe care le ai şi apoi dă-i foc. Efectul este acelaşi ca şi atunci când dai foc unei bancnote de 100 de lei, iar valoarea acesteia dispare. Zâmbeşte când te gândeşti la greşeli pentru că astfel creierul va percepe aceste erori cu relaxare, dar şi eliberare în acelaşi timp. Teama este asemeni unui joc, deşi poate părea ciudat. Dacă nu înveţi jocul, nu îţi trăieşti viaţa. Te poţi implica în el cu teamă, abandon, curiozitate sau distracţie. De această alegere depinde cum îşi vei trăi viaţa”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite