Cartele SIM şi telefoane ascunse pentru deţinuţi
0Nevoia de comunicare a deţinuţilor cu lumea de dincolo de gratii este una atât de mare încât vizitatorii sunt împinşi la tot felul de gesturi riscante pentru a le „plasa".
Astfel, la ultimul control efectuat de către cadrele închisorii asupra pachetelor cu alimente au fost descoperite, în două două conserve de compot, patru cartele SIM, un telefon mobil şi cinci încărcătoare improvizate.
Reprezentanţii Penitenciarului Galaţi spun că locurile în care sunt ascunse aceste obiecte interzise şi metodele folosite sunt ingenioase.
„Introducerea în mod ilicit în penitenciar a bunurilor şi obiectelor interzise pentru a intra în posesia persoanelor private de libertate, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la doi ani sau cu amendă", spune Safta Trincu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.
Totodată, celor care nu respectă regulile li se interzice accesul în închisoare timp de şase luni.























































