Aici trebuia să fie al doilea Centru de Pescuit din Europa. Ce s-a ales de clădirea-mamut de pe malul Dunării

0
Publicat:

Clădirea-mamut a fost ridicată de comuniști în orașul Galați, însă abandonată la scurt timp după Revoluţie. Facultatea de Piscicultură nu a mai avut resurse financiare pentru a continua proiectul, astfel încât bazinul a fost lăsat neterminat.

Clădirea a fost abandonată după Revoluție FOTO: C. Mazilu
Clădirea a fost abandonată după Revoluție FOTO: C. Mazilu

De peste 30 de ani, o construcţie ridicată de comunişti pentru înfiinţarea Centrului Român de Modelare a Uneltelor de Pescuit este abandonată, în apropiere de Baia Comunală Galați.

Centrul trebuia să fie al doilea ca mărime din Europa, însă, după Revoluţie, Facultatea de Piscicultură nu a mai avut resurse financiare pentru a continua proiectul, astfel încât bazinul nu a fost terminat nici până în prezent.

Construcţia bazinului a început în anul 1987. Autorităţile au vrut să construiască la Galaţi un centru de cercetare pentru optimizarea uneltelor de pescuit oceanic, care ar fi trebuit să se numească Centrul Român de Modelare a Uneltelor de Pescuit.

Conform planului, investiţia se ridica la 10 milioane de le. Bazinul era inspirat după modele din Japonia şi din Anglia.

„La vremea aceea, bazinul s-ar fi încadrat în infrastructura de elită a cercetării ştiinţifice din domeniul pescuitului oceanic, devenind, astfel, al doilea cel mai mare din Europa. Menirea acestui bazin, o complexă infrastructură de cercetare, a fost aceea de a asigura prin metode specifice de modelare optimizarea principalei unelte a flotei noastre de pescuit oceanic, traulul”, a povestit pentru „Adevărul”, profesorul universitar Victor Cristea, unul dintre specialiştii implicaţi în proiect. 

La acea vreme erau mai multe argumente care justificau amplasarea acestei unităţi de cercetare la Galaţi.

În primul rând, obiectivul a figurat în planul de investiţii al fabricii de materiale şi unelte de pescuit din Galaţi, subunitate a Întreprinderii de pescuit oceanic din Tulcea (IPO Tulcea), fabrica respectivă urmând să beneficieze de rezultatele activităţii de cercetare.

Ulterior, investiţia a fost transferată la Universitatea Dunărea de Jos Galaţi, în cadrul căreia funcţiona specializarea „Tehnica pescuitului oceanic”, unică în peisajul învăţământului superior din Romania, în care erau pregătiţi specialişti pentru flota de pescuit oceanic.

În acea perioadă, România avea o flotă compusă din peste 40 de nave de pescuit oceanic, dar şi depozite frigorifice la Galaţi, Tulcea şi Constanţa. Tot atunci, Facultatea de Piscicultură din Galaţi atrăgea sute de studenţi din toată ţara datorită tradiţiei şi a calităţii educaţiei. 

Acum, acele realizări sunt doar amintire. Iar Galațiul a rămas cu marele regret că acest proiect de anvergură pentru România și pentru Europa nu s-a mai materializat. Și nici altă întrebuințare nu i se întrevede curând. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite