Lăsat în paragină după Revoluţie, cel mai mare centru de pescuit oceanic ar putea fi reînviat

Reprezentanţii Universităţii caută acum variante pentru a pune în valoare construcţia

Centrul de cercetare pentru pescuit oceanic construit la Galaţi în 1988, cu o investiţie de 10 milioane de lei, avea să devină al doilea cel mai mare din Europa dacă ar fi fost finalizat. La 25 de ani de la abandonarea acestuia, Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi a realizat un studiu prin care să-i găsească o destinaţie.

În 1988, Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi a atras aproape 10 milioane de lei pentru a construi aici un centru de cercetare pentru optimizarea uneltelor de pescuit
oceanic, denumit pompos Centrul Român de Modelare a Uneltelor de Pescuit. Proiectul a fost finanţat de Întreprinderea de Pescuit Oceanic (IPO) Tulcea, din cadrul Ministerului Agriculturii de la acea vreme, şi avea să fie al doilea ca mărime din Europa. După Revoluţie, instituţia nu a mai avut resurse financiare pentru a continua proiectul, astfel încât bazinul gigantic ridicat de comunişti a fost lăsat de izbelişte pentru mai mult de două decenii. 

„IPO Tulcea a intrat într-un proces de desfiinţare, s-au vândut navele pe care le aveau în proprietate, cert este că, în puţinii ani de la Revoluţie, finanţatorul acelei baze de cercetare şi-a declarat falimentul“, afirmă Adrian Lungu, prorectorul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi.

Trei posibilităţi de reabilitare

La sfârşitul anului trecut, Universitatea „Dunărea de Jos“ a inclus mastodontul abandonat din centrul Galaţiului într-un studiu de fezabilitate în valoare de 30.000 de euro, pentru a se decide următoarea sa destinaţie.

„Avem cel puţin alte trei variante: una în care el să devină un bazin exploatat de Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor şi de Facultatea de Arhitectură Navala, încercând să mergem pe vechea lui destinaţie; o a doua variantă, prin care să devină un bazin pentru kinetoterapie şi pentru activitatea a două instituţii de învăţământ superior, Facultatea de Medicină şi Facultatea de Educaţie Fizică; cea de-a treia variantă presupune ca acolo să facem cel mai frumos amfiteatru al universităţii“, explică Petru Alexe, decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor.

Victor Cristea şi Petru Alexe. Foto: Adevărul

Reprezentanţii universităţii din Galaţi spun că pentru a reda destinaţia iniţială a acestui bazin este nevoie de o asociere între Facultăţile de Arhitectură Navală şi de Ingineria Alimentelor şi ar fi o investiţie costisitoare, însă iau în calcul un parteneriat public-privat pentru realizarea bazinului de înot. „Cert este că investiţia minimă necesară se ridică la peste un milion de euro. Mizăm pe ajutorul Ministerului Educaţiei. Fără un aport consistent, este greu să ne imaginăm că vom putea suporta această investiţie“, adaugă decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Petru Alexe.

Menirea iniţială a bazinului

Construirea bazinului a început în 1988, după ce, specialiştii Institutului de Proiectări din Galaţi a realizat un proiect complex. Ca elemente de arhitectură, acesta era original, dar bazinul era inspirat după modele din Japonia şi din Anglia.

„Acest bazin era un loc unde se crea o anumită circulaţie a apei, controlată, ca viteză, debit, regim de turbulenţă, şi care putea fi modificată în raport cu cerinţele tehnologului. Se introducea o machetă a uneltei cu pricina, care era rezultatul unei modelări matematice, fizice, hidrodinamice la o anumită scară, se poziţiona în masa apei, se crea o circulaţie specifică apei, după care se obţinea o multitudine de informaţii care îi dădeau posibilitatea tehnologului să aprecieze dacă din punct de vedere tehnologic unealta era optimă“, explică profesorul universitar Victor Cristea, de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor.

La sfârşitului anului 1989, când lucrările au fost sistate, se făcuse fundaţia, o lucrare extrem de solidă constituită dintr-o pernă de balast foarte groasă, care făcea ca tasările terenului să fie nesemnificative. Tot atunci, fuseseră achiziţionate echipamente specifice – motoare, pompe, poduri rulante – obţinute prin transfer de la unităţi mari de producţie din Galaţi sau din Călăraşi.

Aveam 200.000 de tone de peşte oceanic, anual

Specialiştii din domeniul pisciculturii şi acvacul-turii spun că dezvoltarea Centrului Român de Modelare a Uneltelor de Pescuit la Galaţi era pe deplin justificată, deoarece România dispunea la momentul res-pectiv de o flotă de peste 40 de nave de pescuit oceanic, dar şi de depozite frigorifice la Galaţi, Tulcea şi la Constanţa.

„Aveam pescuit oceanic, nave aduse din Japonia, modele de prin anii ’67-’68, apoi flota s-a dezvoltat cu nave aduse din Polonia şi din Germania. Vorbim despre nave din ce în ce mai moderne, iar în ultima perioadă de timp, aveam traule (n.r. – năvod marin de mari dimensiuni, în formă de sac, destinat pescuirii în larg, în locuri cu mult peşte), care erau construite la Galaţi şi Brăila. Industria de prelucrare a peştelui era şi ea în floare“, îşi aminteşte profesorul universitar Victor Cristea. Astfel, flota de pescuit oceanic presupunea o dotare cu nave moderne şi cu unelte productive şi performante, cele mai multe pescadoare folosind traule.

„Imaginaţi-vă un sac din plasă de dimensiuni imense, la construcţia căruia se aplicau cele mai dezvoltate cunoştinţe din domeniul hidrodinamicii sau al ingineriei materialelor. Acestea presupuneau o optimizare: trebuia să le facem o capacitate de prindere cât mai mare şi rezistenţă la tracţiune cât mai mică, astfel încât consumul de combustibil să fie cât mai mic“, mai explică Victor Cristea, argumentând necesitatea dezvoltării unei astfel de infrastructuri.

Producţie uriaşă

În plus, adaugă profesorul Cristea, la universitatea din Galaţi exista specializarea Pescuit Oceanic, în cadrul Facultăţii de Chimie Alimentară, ceea ce justifică dezvoltarea acestui centru aici, şi nu la Tulcea. „Exista, la sfârşitul anilor ’80, o Centrală a Pescuitului Oceanic, o Întreprindere de Pescuit Oceanic la Tulcea, iar la Galaţi exista o fabrică de plase şi unelte de pescuit. Apăruse nevoia de perfecţionare a acestora, iar cadrul socio-economic de la momentul respectiv – integrarea învăţământului cu cercetarea şi cu producţia – a făcut posibil ca o investiţie care era dezvoltată de Fabrica de Unelte de Pescuit de la Galaţi (o secţie a Întreprinderii de Pescuit Oceanic de la Tulcea) să fie transferată la Universitatea «Dunărea de Jos» din Galaţi“, mai spune Victor Cristea.

Flota de pescuit oceanic aducea, la vremea aceea, mai bine de 200.000 de tone de peşte anual, care se adăugau la circa 60.000 de tone de peşte din apele interioare şi din acvacultură, în jur de 6.000-7.000 de tone de peşte din Marea Neagră, plus alte 3.000-6.000 de tone de scrumbie şi sturioni din Delta Dunării.