Vizită regală cu profit pentru proprietarii de hoteluri. Cum i-a depistat primarul pe cei care au vrut să profite de banul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Ferdinand, inspectând frontul
Regele Ferdinand, inspectând frontul

Patronii hotelurilor unde au fost cazaţi membrii suitei regale au încercat să ducă în eroare Primăria şi au încărcat facturile.

Oraşul Focşani a fost vizitat în mai multe rânduri de regii României, de la Carol I, Ferdinand şi până la Mihai I. Aşa s-a întâmplat şi în primăvara anului 1913, când principele Ferdinand a asistat la Focşani la o manevră militară, însoţit fiind de comandantul Corpului III Armată, generalul Ioan Culcer. Viitorul rege a venit la Focşani şi cu o importantă suită, care a fost cazată în mai multe hoteluri din oraş, pe cheltuiala Primăriei Focşani.

“Prânzul 1-a luat la popota ofiţerilor. Însoţit de un aghiotant, a făcut o plimbare pe jos, pe Calea Cuza - Vodă şi a vizitat-o pe bătrâna doamnă Smaranda Apostoleanu, în casa căreia mai fusese găzduit şi ospătat împreună cu regele Carol I şi regina Elisabeta. După plecarea principelui moştenitor, au trebuit reglate de către autorităţile din Focşani cheltuielile de la cazarea suitei sale la Hotelurile Regal, Trandaf şi Bristol“, potrivit istoricului Horia Dumitrescu.

Şi atunci, ca şi astăzi, proprietarii de hoteluri au încercat să profite după o aşa vizită cu ştaif, astfel că au umflat facturile pe care le-au trimis spre decontare Primăriei.

Facturi umflate

Astfel, antreprenorul Hotelului Regal, pe nume Cohănescu, solicita primarului să i se plătească 25 de lei, pentru că i-a găzduit pe ofiţerii care l-au însoţit pe principe la Focşani. El a pus la dispoziţie şapte camere, din care două erau saloane ocupate de doi generali de armată, alte cinci fiind locuite de tot atâţia colonei. Primarului i s-a părut dubioasă suma, cunoscut fiind faptul că leul la acea vreme valora destul de mult, astfel că l-a trimis pe şeful poliţiei la hotel să facă verificări.

“Primarul a dispus ca plata să se facă după ce poliţaiul va verifica factura primită. În aceeaşi zi, poliţaiul informa primarul, printr-un referat, că în realitate, suma pe care trebuia să o primească Cohănescu era de 15 lei, bani primiţi de antreprenor în ziua de 2 august 1913“, notează istoricul Horia Dumitrescu.
Acelaşi Cohănescu  era antreprenor şi la Hotelul Trandaf, acolo unde a cazat şase ofiţeri de rang înalt. După aceeaşi reţetă, patronul hotelului a plusat pe nota de plată şi a cerut Primăriei 21 de lei pentru noaptea de cazare a ofiţerilor, dar în urma vizitei poliţistului trimis de edil să cerceteze costul real al cazării, suma reală de plată a fost stabilită la 16 lei.

În fine, antreprenorul A. Gottesmann, de la Hotel Bristol, a pus la dispoziţia suitei regale două saloane şi şase camere. După plecarea ofiţerilor, el a scris o factură de 32 de lei şi a trimis-o spre decontare Primăriei.

Şi în acest caz, primarul a avut bănuieli că patronul hotelului încearcă să profite de banii bugetului. În urma referatului poliţistului şef, factura a fost redusă cu 10 lei.

Citiţi şi:

Fântâna lui Ferdinand de la „Obârşia Mioriţei“. Cum i s-a împlinit unui inginer visul de a vedea România Mare

Regele Carol I a vrut să construiască faimosul Castel Peleş în Vrancea. Din ce cauză i-au fost zădărnicite planurile

Degetul arătător, „instrumentul“ cu care Regele Carol ţinea la respect suita. „Când îţi dădea două degete, era o excepţie“

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite