Un scandalagiu a lovit un poliţist şi pe altul l-a muşcat în timp ce era încătuşat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj. Pe numele acestuia a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud au fost alertaţi la sfârşitul săptămânii trecute, de către o femeie, din localitate, cu privire la un scandal între vecinii acesteia.

La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliţie, ocazie cu care a fost depistat pe scara blocului în cauză un grup de persoane care tulbura ordinea şi liniştea publică.  Întrucât una dintre persoanele prezente se manifesta violent şi ameninţa poliţiştii, adresându-le cuvinte vulgare şi jigniri, aceasta a fost condusă la parterul blocului, solicitându-i-se să îi însoţească pe poliţişti la sediul poliţiei pentru verificări.

“În momentul în care bărbatul era încătuşat, acesta i-a lovit pe poliţişti în zona feţei şi l-a muşcat pe unul dintre aceştia de antebraţul mâinii drepte. După încătuşare, bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Mun. Adjud pentru audieri.În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore imediat după săvârşirea faptelor”, potrivit IPJ Vrancea.

Pe numele bărbatului, în vârstă de 30 de ani, din judeţul Bacău, instanţa de judecată a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, măsură care a fost contestată de către procurori.


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite