Spitalul de Urgenţă nu are computer tomograf, dar sumele decontate clinicii private pe care o găzduieşte depăşesc valoarea unui aparat nou
0
Din 2010 şi până acum, Casa Judeţeană de Sănătate Vrancea a decontat servicii medicale de 1,05 milioane de lei firmei Interclinic: Cei mai mulţi bani, 615.000 de lei au fost plătiţi în anul electoral 2014.
În Vrancea, bolnavii internaţi la Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani nu au parte de serviciile medicale de care beneficiază pacienţii din toată ţara.
Cea mai mare unitate spitalicească din judeţ este printre singurele din ţară care nu dispune de un computer tomograf, instrument absolut necesar pentru un spital de acest calibru.
Vechiul tomograf s-a stricat în anul 2009 şi, chipurile, până azi nu s-au găsit fonduri pentru repararea lui sau achiziţionarea altuia nou.
În schimb, tot de atunci o firmă privată, Interclinic, a construit în incinta Spitalului, cu ajutorul autoritatilor, o clinică privată de diagnostic şi tratament pentru pacienţii care au nevoie de servicii de computer tomograf.
Prin urmare, banii vin pe două fronturi, din contracte cu Casa de Asigurări şi din prestaţiile efectuate în regim privat către pacienţi.

Deşi S.C. Interclinic SRL are încheiat contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru decontarea serviciilor oferite pacienţilor de la Spiotalul Judeţean, decontarea nu este una integrală, bolnavii fiind obligaţi să cotizeze şi ei cu o sumă de bani la costul total al investigaţiilor, în funcţie de serviciul oferit, respectiv tomografie computerizată sau RMN (rezonanţă magnetică nucleară).
De exemplu, dacă o tomografie costă 400 de lei, Casa de Asigurări decontează 300 de lei, iar diferenţa o suportă bolnavul.
Sumele contractate cu Interclinic sunt atât de mari încât este mult mai rentabil achiziţionarea unui computer tomograf de către stat. În urmă cu doar câteva zile spitalul a achiziţionat servicii paraclinice de înaltă performanţă în sumă de 55.000 de lei, cu Interclinic, însă acest lucru reprezintă o mică parte din valoarea sumelor plătite anual.
Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vrancea, plata serviciilor din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice se face prin tarif pe serviciu medical cuantificat în lei. Până acum, Casa de Sănătate a decontat servicii medicale de peste un milion de lei firmei Interclinic.
„Serviciile de înaltă performanţă (RMN, CT) se acordă în baza biletului de trimitere pentru investigaţii medicale paraclinice de înaltă performanţă care se întocmeşte în 2 exemplare, din care unul rămâne la medicul care a făcut trimiterea şi unul la furnizorul care a efectuat serviciul/ serviciile de înaltă performanţă, biletul de trimitere pentru aceste investigaţii medicale având valabilitate 90 de zile. Casele de asigurări de sănătate au obligaţia să deconteze furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate, la termenele prevăzute în contractul încheiat între părţi, pe baza facturii însoţită de documente justificative, în limita valorii de contract”, precizează Iustina Papuc, purtător de cuvânt CAS Vrancea.
În perioada 2010 – 2014, C.A.S. Vrancea a decontat furnizorului de servicii medicale S.C. Interclinic S.R.L. următoarele sume: în 2010 -74.911,74 lei pentru servicii medicale de înaltă performanţă CT; în 2011- 43.987,01 lei pentru servicii medicale de înaltă performanţă CT; în 2012 -104.676,66 lei pentru servicii medicale de înaltă performanţă CT + RMN si in 2013 - 215.989,26 lei pentru servicii medicale de înaltă performanţă CT + RMN. Vârful de plăţi s-a făcut în anul de graţie 2014, an electoral, când s-au decontat servicii de 614.932,81 lei.
Reprezenţii Spitalului de Urgenţă “Sf. Pantelimon” din Focşani, unitate care se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, spun că şefii de la minister ştiu de situaţia de la Focşani, dar nu au găsit fonduri pentru achiziţionarea unui computer tomograf.
„Chiar acum facem pentru Ministerul Sănătăţii necesarul cu aparatura medicală de care avem nevoie şi computerul tomograf este pe primul loc. Relaţia spitalului cu firma Interclinic este că în loc să încasăm chirie pe terenul unde şi-au construit clinica ne asigură gratis urgenţele medicale. De decontarea serviciilor medicale se ocupă Casa de Asigurări de Sănătate”, ne-a declarat Alina Cosma, purtător de cuvânt la Spitalul Sf. Pantelimon” din Focşani.

Şi pentru a arăta că statul ar fi putut investi bani, dacă şi-ar fi dorit, pentru achiziţionarea unui computer tomograf la Focşani, vă dăm doar două exemple simple. La sfârşitul lunii noiembrie 2014 Spitalul din Sibiu a cumpărat un computer tomograf cu suma de 420.000 de lei, mai puţin decât a cheltuit staul cu decontarea serviciilor pe tot anul 2014 către Interclinic.
Şi încă o precizare: Interclinic nu lucrează în weekend, sâmbăta şi duminica fiind asigurate doar urgenţele medicale, modificare survenită după moartea poliţistei Adina Vizitiu, victimă a sistemului de sănătate de România.
Mai puteţi citi:
A murit pentru că la tomograf este închis în weekend
Adina Vizitiu (25 de ani) a murit duminică, înainte ca medicii să-i poată pune un diagnostic. Ei aveau nevoie de o tomografie, care nu se putea face decât luni. Directorul spitalului din Focşani spune că a externalizat serviciul de tomografie pentru că era mai ieftin decât repararea aparatului propriu, primit de la minister.
Trimiteri cu dedicaţie la tomograful privat din Focşani
Conducerea spitalului judeţean i-a sfătuit pe şefii de secţie să îşi trimită pacienţii la tomograful din curtea unităţii. Conducerile celor două instituţii susţin că între spital şi clinică există un parteneriat, cu preţuri preferenţiale pentru pacienţii de la "Sf. Pantelimon".
După înmormântarea poliţistei de 25 de ani care s-a stins din viaţă la sfârşitul săptămânii trecute, înainte să ajungă la un aparat de investigaţii de imagistică, apar informaţii potrivit cărora Adina ar fi putut beneficia de analize la tomograf şi RMN.
La Panciu se poate! Tomograf computerizat pentru spital, cu bani europeni
Primarul oraşului Panciu, Iulian Nica şi Adrian Bălan, reprezentantul societăţii Editronic International SRL Bucureşti au semnat azi contractul de furnizare a computerului tomograf pentru obiectivul „Realizarea spaţiilor necesare funcţionării laboratorului de imagistică medicală compartiment tomograf şi dotarea cu tomograf a ambulatoriului integrat al Spitalului Panciu, judeţul Vrancea”.