Patru femei din Vrancea au pierdut lupta cu COVID-19 în ultimele 24 de ore
0
În ziua când în România s-a înregistrat un record de cazuri de COVID-19, în Vrancea au fost depistate 184 de persoane infectate.
Încă patru vrânceni au pierdut lupta cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, ridicând la 576 numărul persoanelor care au murit de la începutul pandemiei.
De data aceasta este vorba despre patru femei, cu vârste cuprinse între 70 şi 86 de ani, din Dumitreşti, Homocea, Străoane şi Mărăşeşti. Toate cele patru persoane erau nevaccinate.
Vrancea a înregistrat în ultimele 24 de ore şi un record de noi cazuri de infectare, 184. De asemenea, şi situaţia la Terapie Intensivă este delicată, fiind conectate la aparate 19 persoane, din care 10 la Focşani şi 9 la Adjud.
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.037 de cazuri noi de persoane infectate şi 252 de decese. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.402. Dintre acestea, 1.480 sunt internate la ATI