Magistraţii au decis că referendumul va avea loc / Hotărârea nu este însă definitivă şi va fi atacată cu recurs de juriştii Prefecturii | adevarul.ro

Magistraţii au decis că referendumul va avea loc / Hotărârea nu este însă definitivă şi va fi atacată cu recurs de juriştii Prefecturii

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Consiliul Judeţean a câştigat meciul cu Prefectura
Consiliul Judeţean a câştigat meciul cu Prefectura

Magistraţii au respins cererea Prefecturii Vrancea de anulare a hotărârii Consiliului Judeţean (CJ) de organizare a referendumului privind desfiinţarea judeţului în contextul regionalizării, ca fiind neîntemeiată.

Mihai Stoian, judecătorul care a soluţionat dosarul, este unul dintre "locotenenţii" preşedintelui CJ, Marian Oprişan, acelaşi care a aprobat anularea alegerii celor doi viceprimari PNL şi PD-L la primăria municipiului Focşani la cererea opoziţiei, pe motiv că unii consilieri au votat cu carioca.

Prefectura a cerut şi recuzarea magistratului însă cererea a fost respinsă.

De altfel, judecătorul Mihai Stoian a fost convocat de comisia de disciplină a Consiliului Superior al Magistraturii după ce a instrumentat un dosar în care printre inculpaţi se număra şi finul său.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite