Legendă sau adevăr. A dat Burebista foc la vii?

0
Publicat:

Legenda spune că Burebista, regele dacilor, a ars toate viile sfătuit de omul său de încredere, Deceneu, când a văzut că dacii căzuseră în patima vinului și nu mai aveau putere să lupte.

Viță de vie din România FOTO: Adevărul
Viță de vie din România FOTO: Adevărul

Cunoscut ca unul dintre cei mai mari reformatori, Burebista (82-44 î.Hr) s-a bazat în politica pe care a dus-o pe foarte multă sobrietate și respectare a poruncilor dictate.

Se spune că una dintre porunci pentru poporul său a fost să se la abțină de la consumul vinului, supărat că din cauza acestei licori soldații nu dădeau randamentul scontat.

„Cu optzeci de ani înainte de Hristos, porunci profetul Deceneu, sfetnicul marelui rege Boerebiste, să se stârpească viile pentru ca nu cumva ispita băuturii să smintească firea cea bună a poporului şi să-l abată din vrednicia lui. Şi dacii se plecară poruncii, căci pe cât erau de aprigi şi de cumpliţi în războaie, pe atâta de blânzi şi de supuşi regelui şi profetului lor. Numai aşa se înţelege cum au ajuns ei, pe vremea aceea de vifor şi de întunecate frământări de neamuri, la o stăpânire aşa de întinsă şi la o putere aşa de temută”, potrivit scriitorului Alexandru Vlahuţă, care l-a descris pe Burebista în lucrarea „Din trecutul nostru”. 

Burebista, vestitul rege al dacilor SURSA Wikipedia
Burebista, vestitul rege al dacilor SURSA Wikipedia

Cel mai probabil, Vlahuță a interpretat scrierile vestitului istoric şi geograf antic grec Strabon, contemporan cu Burebista.

„Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine, ajungând să fie temut chiar şi de romani”, scria Strabon.

Ca dovadă de cât îl ascultau geţii e că aceştia s-au lăsat convinşi să-şi stârpească viile şi să-şi ducă viaţa fără vin.

Strabon spunea însă despre Deceneu că era un șarlatan, care susținea că tălmăcește voința zeilor.

„Pentru a-şi convinge poporul, Burebista şi-a luat ca ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor, care umblase prin Egipt şi învăţase oarecare semne de proorocire, lăsând a se crede că îi sunt cunoscute tainele divine. După câtva timp era socotit chiar zeu, după cum am mai spus când a fost vorba de Zamolxis. Ca dovadă că pentru ascultare ce i-o dădeau geţii este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să renunţe la viţa de vie şi să trăiască fără vin”, scrie profesorul Radu Vulpe, în lucrarea „Getul Burebista“, conducător al întregului neam geto-dac.

Mai degrabă abstinență decât incendiere

Etnologii au încercat să explice această teorie, nedemonstrată, potrivit căreia Burebista ar fi dat foc la vii, să-i scape pe supuşi de viciul beţiei.

„Toate aceste forme, dar şi prilejuri de consum ale vinului, căpătând cu timpul o motivaţie erotică, contraveneau austerităţii, sobrietăţii şi devoţiunii religioase a dacilor, credinţei în ideile-forţă ale religiei lor henotoiste: nemurirea sufletului, dorinţa de a muri în acte de vitejie care să le asigure intrarea în paradisul ceresc profesat de clerul dac”, consideră etnologul Mircea Vulcănescu.

Vulcănescu susţine însă mai mult teoria abstinenţei dacilor faţă de vin, decât cea a arderii viilor, întrucât şi după moartea lui Burebista dacii au continuat să consume vin, considerat de ei un dar al zeilor.

Dacă într-adevăr Burebista a dat foc la vii sau a poruncit poporului său abstinență, s-a dovedit în timp că măsura nu a avut un efect prea mare. România este astăzi o mică putere viticolă, cu podgorii și vinuri renumite în toată țara.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite