Fostul purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Vrancea, doi iepuri dintr-o lovitură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Dumbravă, noul director al AJPIS
Costel Dumbravă, noul director al AJPIS

Costel Dumbravă este din această săptămână director la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, dar şi noul mandatar al Companiei de Utilităţi Publice, funcţie retribuită corespunzător.

Costel Dumbravă a fost înscăunat la începutul săptămânii ca şef al Agenţiei Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, instituţie care face parte din Ministerul Muncii.

Fostul purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Vrancea mai are însă o sarcină importantă căreia trebuie să-i facă faţă, aceea de mandatar al instituţiei unde a lucrat până acum la Compania de Utilităţi Publice Focşani, societate controlată de Consiliul Judeţean.

Din această postură, Dumbravă îşi va asuma toate obligaţiile încheierii actelor în numele Consiliului Judeţean, activitate pentru care va fi retribuit lunar cu 20% din salariul directorului Gheorghe Vasilescu.

Cum salariul directorului CUP este de 11795 de lei lunar, fără bonusuri, rezultă că mandatarul Costel Dumbravă va primi peste 2300 de lei/lună.

Este un premiu de consolare pentru noul şef al AJPIS Vrancea, având în vedere că foştii săi colegi de la Consiliul Judeţean tocmai au primit vestea că vor avea parte de multe stimulente, bonusuri, prime şi ajutoare începând de luna aceasta. 

Mai puteţi citi:

Directorul CUP Focşani are un salariu de 2600 de euro/lună


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite