Discuţiile din cadrul şcolii non - formale „Potpourri”, alături de profesori universitari
0Clubul tinerilor specialişti în ştiinţe socio - umane din cadrul Şcolii non-formale „Potpourri" din Focşani are doi invitaţi din mediul universitar bucureştean la dezbaterile ce vor avea loc luni, de la orele 16.00, la Direcţia pentru Cultură Vrancea.
Temele abordate alături de profesorii Iulian Apostu şi Otilia Apostu se vor concentra pe descrierea mediului universitar prin comparaţie cu liceul, dar şi a problemelor cu care familia şi şcoala se confruntă în societatea contemporană.
„Aşa cum am declarat şi la inaugurarea Şcolii non-formale, ne propunem o altfel de educaţie, pentru tineri în special. Această primă întâlnire cu invitaţi care să vină în sprijinul viitorilor studenţi cu informaţii concrete, chiar de la surse primare, va fi urmată în timp de altele similare, şi din alte domenii. Oricum, toţi cei interesaţi de această discuţie sunt bineveniţi, indiferent de vârstă", declară Ana-Maria Cătănoiu, preşedinte al Asociaţiei Potpourri.























































