„Dacă ne taie chenzina, ne omoară de tot”. Pensionarii din Vrancea au primit lovitura fatală prin tăierea pensiilor cu 15%
0Florica Geambaşu este doar unul dintre miile de pensionari din Focşani care îşi duce traiul cu câteva sute de lei lunar, după 30 de ani de muncă în condiţii deloc uşoare.
La vârsta de 79 de ani, tanti Florica şi-a pierdut orice încredere că va mai fi vreodată bine în ţara românească. Viaţa sa a fost un lung şir de încercări, iar acum, la bătrâneţe, se descurcă extrem de greu, după ce soţul i-a murit şi trebuie să îngrijească şi de fata pe care o are bolnavă.
„Am doar 500 de lei pensie. Aşa mi-a dat statul după ce am muncit 30 de ani ca femeie de serviciu. Iarna veneam pe jos la muncă tocmai de la Goleşti, prin nămeţii cât casa, ca să ajung la bătrâneţe să mănânc o pensie de mizerie. Acum guvernanţii ne spun că chenzina e prea mare şi ne-o taie, ca să ne omoare de tot. Dacă până acum m-am descurcat ca vai de capul meu, ce o să se întâmple cu mine de acum încolo?", îşi plânge de milă femeia.
Florica Geambaşu a venit ieri la piaţă, aşa cum obişnuieşte din când în când, doar pentru o singură legătură de mărar. A prospectat întâi toată piaţa până s-a încumetat să dea 50 de bani pe lăgătura de verdeaţă.
„Pentru fasole am cumpărat mărarul, că e singurul aliment care ne ajută să trecem peste vremurile astea. Nici nu-mi pot permite altceva, când acasă am un copil bolnav. Am făcut un calcul că dacă taie 15 %, pensia mi se micşorează cu 70 de lei, adică atât cât dau pe lună pe pâine. Şi sunt mulţi cei aflaţi în situaţia mea", mai spune femeia.
Pensionarul Boc, premierul Boc
Chiar şi pensionarii ceva mai înstăriţi condamnă tăierea pensiilor. Este şi cazul lui Ionel Boc, tizul din Focşani al premierului României, care pentru că a fost director 30 de ani la Regia de Transport Public din Focşani primeşte astăzi o pensie de 1.800 de lei. La mijlocul săptămânii, acesta s-a alăturat protestului asociaţiilor de pensionari nemulţumiţi de măsurile anunţate de guvernanţi.
„Am protestat nu neapărat pentru mine, care mă descurc cât de cât, ci pentru a-mi arăta solidaritatea cu categorile defavorizate. Domnul prim- ministru Boc ar trebui să nu se împrumute de la pensionari şi salariaţi pentru a face rost de bani, ci să colecteze banii de unde trebuie. Mă refer la cei din anumite etnii care au palate şi nu plătesc niciun impozit, la oamenii bogaţi cu firme care nu plătesc contribuţii. Personal, reducerea pensiei cu 15% mă face să renunţ la plăcerea de a cumpăra zilnic un ziar", ne-a declarat Ionel Boc.























































