Cum şi-a pierdut toată averea cel mai bogat focşănean din perioada interbelică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moara Tatovici, cea mai mare din Moldova  FOTO: Arhivele naţionale
Moara Tatovici, cea mai mare din Moldova  FOTO: Arhivele naţionale

Juristul Constantin Tatovici a fost un mare latifundiar de pământuri, care şi-a pierdut întreaga avere în urma crizei economice din perioada 1929-1933.

Constantin T. Tatovici a făcut parte dintr-o familie de magistraţi celebri, el însuşi fiind doctor în drept, cu lucrări publicate mai ales în limba franceză. Fin intelectual, Tatovici a fost şi un om cu un simţ extraordinar al afacerilor, fiind mare proprietar de terenuri agricole.

El a înfiinţat în Focşani Casa de Credit a Agricultorilor  „Putna” şi  cea mai mare unitate economică de profil din întrega Moldova, respectiv „Moara C. T. Tatovici”.

Moara a construit-o în anul 1922, fiind pusă în funcţiune un an mai târziu. Era utilată cu cele mai perfecte aparate ale industriei morăritului, specialiştii vremii numind-o „una din podoabele industriei noastre naţionale”. Moara a fost executată după planurile arhitectului Simion Vasilescu.

Criza economică instalată în anul 1929 a însemnat însă decăderea acestui focşănean bogat, căruia până atunci toate i-au mers bine. Mai mult decât atât, moara în care investise o parte din averea sa importantă a ars într-un incendiu neaşteptat.

moara tatovici

„A fost începutul sfârşitului pentru acest focşănean căruia până atunci norocul îi surâsese de multe ori. Împrumuturile ce le-a făcut pentru construcţia morii  şi pentru ridicarea  casei  superbe de pe Cuza Voda şi  distrugerea dintr-odată a afacerii, l-au aruncat în cea mai cruntă  încercare a vieţii: falimentul şi scoaterea întregii averi la licitaţie”, descrie istoricul vrâncean Florin Dîrdală biografia lui C.I. Tatovici.

moara tatovici

Sărac şi fără perspective, Constantin Tatovici a părăsit oraşul şi nu există foarte multe informaţii despre această personalitate care a dominat pentru o vreme lumea afacerilor din zona Moldovei.

Despre casa “moşierului” Tatovici, care găzduieşte astăzi Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Vrancea, se ştie că a fost scoasă la vânzare de către stat, pentru recuperarea datoriilor. În Monitorul Oficial din anii 1937-1938, descrierea casei, cea mai frumoasă şi luxoasă de la acea vreme din oraş, era următoarea: “Casă mare, nouă, de locuit, construcţie zid masiv, învelită cu tablă, având un vestibul, hol, birou, salon, un dormitor, sala de baie, alte două camere, culoare, sufragerie, cu oficiu, bucătărie şi cameră. Camera de baie cu plăci de mozaic pe jos, iar pereţii oloiaţi şi jumătate faianţă, cu cadă, lavoar, instalaţie de apă caldă şi rece şi canal de scurgere. Subsolul are trei odăi pentru servitori, o cameră pentru lemne, una pentru spălătorie şi alte două pentru fructe şi zarzavat. Casa are uşi de fier la intrare, iar în curte în faţa acestei case este o alee de ciment”.

După 1984, Muzeul de Ştiinţele Naturii s-a mutat în clădirea în care funcţionează şi astăzi, de curând instituţia punând lacăt pe uşi, urmând să intre într-un program de reabilitare cu fonduri europene.

Focşani


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri