Congresul care a pus bazele colonizării statului Israel. De ce a fost ales Focşani pentru rezolvarea problemei evreieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sinagoga Focşani FOTO Liviu Iritz
Sinagoga Focşani FOTO Liviu Iritz

Evenimentul, considerat istoric pentru deciziile luate, a stârnit mari ecouri în străinătate, iar participanţii de atunci sunt consideraţi „părinţii fondatori” ai Statului Israel.

Pe 30 şi 31 decembrie 1881, la Focşani, a avut loc primul congres sionist al Uniunilor Sioniste din România, cu scopul recolonizării teritoriilor din Ţara Israel. La Focşani, era o importantă comunitate de evrei implicată în activităţi precum croitorie, argintărie, ceasornicărie, dar în special activităţile de comerţ dominau în acea perioadă.

„Comunitatea din Focşani avea şase sinagogi în 1880. Trei ani mai târziu, evreii reprezentau 25% din populaţia oraşului. În a doua parte a secolului al XIX-lea s-a deschis şi prima şcoală israelită, iar modernitatea aduce o creştere a importanţei comunităţii în viaţa economică a oraşului. Este şi epoca pătrunderii ideilor sioniste, Focşani fiind un centru al sionismului est-european. Creşte numărul sinagogilor, iar discrepanţa socială în interiorul comunităţii evreieşti devine din în ce mai evidentă prin maniera în care se construiau sinagogile pentru săraci şi cele pentru bogaţi”, spune Mircea Rond, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Focşani.

Congresul Sionist de la Focşani l-a avut ca preşedinte de onoare pe rabinul Focşaniului Moshe Halevi Golding.

Nu mai puţin de 56 de delegaţi, care au reprezentat 33 de organizaţii sioniste locale, au participat la evenimentul considerat istoric pentru deciziile luate, aceste organizaţii reprezentând aproximativ 70.000 de activişti evrei, practic o treime din evreii români din acele vremi.

Istoricii spun că lucrările congresului sionist de la Focşani au stârnit mari ecouri în ţară şi străinătate, iar participanţii de atunci sunt consideraţi “părinţii fondatori” ai Statului Israel.

“Congresul a hotărât ca soluţia pentru rezolvarea problemei evreieşti din România este emigrarea în Israel şi colonizarea agricolă, crearea unei vieţi noi evreieşti, independente. Congresul din Focşani a fost un fenomen nou în istoria poporului evreu. Ecourile lui scot în evidenţă cotitură serioasă în modul de gândire a evreimii romane şi est-europene în problema emigrării în Israel (Alyia). Hotărârile Congresului au început a fi puse în aplicare în anul 1882, când au venit în Israel pionierii evrei care au întemeiat oraşele Rosh Până şi Zichron Iaakov, printre ei şi 3 familii din Focşani (Israel Sehter, Alter Vainstoc-Filderman şi Itzhak Aaron Apelboim). Congresul din Focşani a fost primul de acest fel din istoria poporului evreu, care şi-a pus ca obiectiv crearea unui stat în Tara lui Israel”, potrivit lui Puiu Zilberman, emigrant evreu care a realizat o lucrare despre istoria evreilor.

La Focşani a fost intonat atunci, pentru prima oară, imnul "Hatikva", care acum este imnul oficial al Statului Israel.

De ce a avut loc Congresul la Focşani

La vremea respectivă, Focşani se afla încă sub impresia marelui act istoric de la 24 ianuarie 1859, de Unire a Principatelor Române, iar evreii considerau că doar uniţi vor deveni puternici, aşa cum s-a întâmplat cu cele două ţărişoare, Focşani Moldova şi Focşani Muntenia, care s-au unit.

„Nu întâmplător a fost ales Focşaniul ca loc al desfăşurării Congresului Sionist, oraşul fiind pentru români un simbol al Unirii din 1859, dorindu-se a fi un exemplu şi pentru evrei”, potrivit profesorului focşănean Bogdan Constantin Dogaru. În 1886 cunoscutul politician roman Dimitrie Sturza spunea într-un interviu la New York Herald că ideea creării unui stat pentru evrei este excepţională, confirmând astfel meritele congresului de la Focşani. „În urma Congresului, la sfârşitul anului 1882 a luat fiinţă în oraş Organizaţia Femeilor Zioniste - "Bnot Zion" (Fiicele Zionului) şi au avut ca scop infintarea şcolilor în coloniile evreieşti înfiinţate de evreii din România în Eretz Israel. Preşedintele organizaţiei a fost doamna Goldring, soţia rabinului şef al oraşului Focşani”, potrivit lui Puiu Zilberman.

Mai târziu, în 1889, ia naştere la Focşani Societatea "Rimon", care are ca scop înfiinţarea în Eretz Israel a unei aşezări agricole şi industriale. De asemenea s-a înfiinţat o bibliotecă sionistă publică.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Mărturii despre incendierea Templului Coral al evreilor din Focşani, înainte de pogrom. Înscenarea făcută de legionari

FOTO Marea plecare a evreilor din Vrancea sau apusul unei lumi în România. Cum au simulat comuniştii că împiedică exodul în noul stat Israel

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite