Cinci sectoare de drum din Vrancea, închise temporar din cauza viscolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul rutier a fost reluat azi noapte pe DN 23 Focșani-Vulturu, după ce timp de câteva ore mai multe autoturisme și autotrenuri au rămas înzăpezite.

„În zonă au fost două autofreze şi trei RSP, însă acestea au intervenit foarte greu din cauza maşinilor care au blocat drumul pe ambele sensuri de mers. Unii dintre participanţii la trafic au ieşit din coloană, au încercat să depăşească şi au rămas blocaţi pe celălat sens de mers. În plus, în ambuteiaj au fost prinse TIR-uri şi autocare. Pentru a putea interveni în zonă, am cerut reprezentanţilor Poliţiei Rutiere să restricţioneze traficul. De asemenea, am solicitat sprijinul Garnizoanei Focşani, care a intervenit cu 20 de militari pentru a ajuta la deblocare", a declarat Sorin Hornea, prefectul judeţului Vrancea.

Din cauza viscolului puternic cinci sectoare de drumuri naţionale au fost închise temporar:

DN 23A Milcovul-Ciorăşti - se acţionează cu utilaje pentru reluarea traficului rutier

DN 23B Mărtineşti-limita jud. Buzău - se acţionează cu utilaje pentru reluarea traficului rutier

DN 2N Bogza-Dumbrăveni

DN 2L Tişiţa-Satu Nou (spre Panciu se circulă prin Boloteşti-Ţifeşti)

DN 2M Focşani-Odobeşti (spre Odobeşti se circulă prin Cîmpineanca)

De asemenea,circulaţia rutieră este oprită pe sectoarele de drumuri judeţene:

DJ 202F Sihlea-Voetin- limită jud. Buzău
DJ 202F Băleşti - Mihălceni
DJ 204E DN2- Ciuşlea-Doaga
DJ 204E Haret-Panciu
DJ 204E Mirceşti-Răduleşti
DJ 205H Domneşti-Păuneşti

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite