Casa donată de filantropul Gh. Pastia pentru susţinerea finanţării Teatrului şi Ateneului, neinteresantă pentru Primăria Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mr. Gh. Pastia
Mr. Gh. Pastia

Din păcate bunul respectiv nu a ajuns să fie folosit pentru destinaţia lui iniţială, anume Teatrul şi Ateneul, fiind în continuare în proprietatea cooperaţiei zonale şi nu a culturii locale.

Cei care au citit chiar şi puţin despre  filantropul Pastia şi despre actele sale de caritate nu ar fi avut cum să nu afle şi despre felul lui de a fi în viaţa reală, ursuz, supărăcios şi ranchiunos.

Iar aceste  însuşiri îl trădează şi în rândurile din actele de donaţie şi testamentul pe care le-a întocmit în favoarea Primăriei Focşani şi a  focşănenilor pentru ridicarea a două lăcaşuri de cultură, cedându-şi toată averea, formată din bani, acţiuni şi imobile, aşa încât toţi cei implicaţi în administrarea măreţelor edificii, atât din trecut  cât şi din viitor, dar mai ales din prezent să aibă mare grijă cum se vor purta cu aceste creaţii ale  filantropului Pastia.

Blestemul nescris al Maiorului Pastia

În actele sale donatorul  a lăsat un imobil Primăriei Focşani pentru ca această instituţie să-l vândă, iar banii să-i folosească tot în folosul Teatrului şi Ateneului.

„Acest imobil, format dintr-o casă dărăpănată, dar un teren de vreo 5000 mp  se află pe str. Unirea Principatelor, colţ cu Horia, Cloşca şi Crişan (în trecut Ghergheasa cu Cazărmilor), unde în prezent înfloreşte un depozit de materiale de construcţie. Acest imobil a fost cumpărat de la Pastia de la o familie de moşieri scăpătaţi, pe nume Glogojeanu, dar după moartea maiorului, aceştia au atacat actul de vânzare, motivând că tranzacţia nu a fost corectă  şi în urma a aproape 10 ani de proces au câştigat la Curtea de Apel Galaţi proprietatea asupra imobilului. Familia Glogojeanu nu s-a bucurat prea mult de stăpânirea acestei posesiuni, pentru că a venit naţionalizarea comunistă care le-a confiscat bunul şi l-a predat ulterior cooperaţiei locale.  După  1990 urmaşii familiei Glogojeanu au cerut bunul imediat, de la actuala Federalcoop, dar au fost refuzaţi, fapt pentru care s-au  adresat justiţiei, unde, după mai bine de 10 ani de procese au pierdut definitiv şi irevocabil la Iaşi, ultimul loc  în care se strămutase litigiul  prin hotărâre a Înaltei Curţi”, spune Florin Dîrdală, istoric la Arhivele Vrancea.

Primăria nu se bagă

Aşadar, decizia Maiorului Pastia, de a lăsa bunul respectiv în folosul Teatrului şi Ateneului, dacă a fost nesocotită de familia Glogojeanu, care a recuperat un imobil deja vândut cu acte în regulă şi apărat fără multă vlagă de funcţionarii de atunci ai Primăriei a avut un efect devastator peste zeci de ani, când urmaşii aceleiaşi familii  au încercat să-l recupereze, dar  s-au lovit de intransigenţa actualilor stăpâni şi de canoanele juridice ale acestor timpuri, cheltuind timp  pierdut inutil şi sume de bani deloc mici. 

Din păcate bunul respectiv, chiar şi aşa, tot nu a ajuns la destinaţia lui iniţială, anume Teatrul şi Ateneul, fiind în continuare în proprietatea şi  la dispoziţia  cooperaţiei zonale şi nu a culturii locale. 

Pentru că tot se plâng că nu au bani să susţină cultura, luând deja decizia de a comasa activităţile de la Teatru şi Ateneu pentru eventuale economii, ar fi bine ca edilii Focşaniului să revendice acest imobil, întrucât Primăria Focşani a fost  proprietarul  lui iniţial.

Iată câteva pasaje alese din cuprinsul testamentului din 1928 al Maiorului Pastia  care ar trebui să dea de gândit actualului parlament local cât mai ales primului gospodar al oraşului.

Ce spune testamentul

„Eu Maior Gh. Pastia am găsit cu cale din economiile agonisite şi după stăruinţa cetăţenilor mei, să construiesc în anul 1908 un Teatru, aşezat în centrul oraşului Focşani, oraşul meu de naştere, pentru a servi ca locaş de cultură şi educaţie naţională...

Întrucât această instituţie are nevoie de venituri mari şi sigure, cât şi pentru a fi ferită să nu fie supusă tuturor umilinţelor, m-am hotărât să mai construiesc în oraşul Focşani încă o operă de cultură numit Ateneul Popular "Maior Gheorghe Pastia", ce l-am donat Primăriei Focşani, cu obligaţiunile stipulate într-însul ca din venitul lui să formeze un fond inalienabil şi achitabil conform art. 3 din acel act, a căror venituri vor servi pentru mărirea şi întreţinerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia", fără ca să i se poată schimba vreodată destinaţia...

las toată averea mea mobilă şi imobilă ce se va găsi la încetarea mea din viaţă. Executorilor mei Testamentari ca împreună cu Primarul Oraşului Focşani să administreze această avere pentru întreţinerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia", instituţiune de cultură ce-am construit cu propriile mele mijloace, în acest oraş...

Executorii Testamentari împreună cu un membru al consiliului comunal iubitor de cultură şi de teatru, desemnat anume pentru aceasta, va forma un comitet (Efori) care va aduce la îndeplinire legatele din acest testament...

În caz când primăria oraşului Focşani n-ar voi să accepte donaţiunile ce se fac prin acest testament în formele şi stipulaţiunile prescrise mai sus şi care formează ultima mea voinţă, atunci executorii testamentari fiind oameni energici şi cu dragoste pentru cultura Neamului Românesc, au datoria să lupte pe toate căile ca teatrul să fie recunoscut ca persoană morală şi juridică, ca astfel să se conducă ca instituţie de sine stătătoare şi după normele ce în mod sumar le-am indicat mai sus, formând în acest caz o fundaţie culturală numită "Fundaţia Culturală Maior Gheorghe Pastia" din Focşani, anulând toate donaţiile făcute de mine Primăriei. Rog pe executorii testamentari a stărui să obţie scutire de taxe succesorale, deoarece donaţiile sunt făcute în mod şi în scop cu totul cultural şi naţional”

Mai puteţi citi:

Edilii Focşaniului nesocotesc testamentul filantropului Gheorghe Pastia

Edilii din municipiul Focşani au decis să comaseze activitatea a două entităţi de cultură din Focşani, Teatrul Municipal şi Ateneul Popular, chipurile pentru eficientizarea cheltuielilor.

FOTO VIDEO Spectacol aniversar deosebit în cinstea centenarului Teatrului „Mr. Gh. Pastia” din Focşani

Cea mai frumoasă clădire din Focşani, o bijuterie arhitecturală aşa cum puţine sunt în Europa, Teatrul „Mr. Gh. Pastia”, a împlinit ieri 100 de ani de la înfiinţare.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite