Căile ferate construite de străini în munţi pentru exploatarea forestieră. Reţeaua împânzită pe sute de kilometri pentru aurul verde al Vrancei
0
La începutul secolului trecut, obştenii din Vrancea au venit în contact cu societăţile forestiere străine. În schimbul exploatării pădurilor, societăţile promiteau localnicilor îmbunătăţirea situaţiei lor materiale.
Acum un secol, străinii erau abonaţi la exploatarea aurului verde al României, iar Munţii Vrancei au fost printre cei mai râvniţi. Mari afacerişti străini, în general germani, au văzut de potenţial au pădurile din ţara noastră şi au pregătit strategii complexe pentru a ajunge să exploateze cât mai eficient masa lemnoasă.
Mai multe societăţi forestiere au investit pentru a transporta lemnul pe calea ferată, pe şine cu ecartament îngust. Timp de mai bine de două decenii, lemnul a fost transportat în afara ţării cu ajutorul căilor ferate construite atunci.
Societăţile promiteau localnicilor îmbunătăţirea situaţiei materiale. Investitorii străini au convins relativ uşor pe obşteni să-şi arendeze sau să-şi vândă drepturile asupra pădurilor. La caz de necesitate stringentă, societăţile au apelat la intermediari - străini sau oameni ai locului. Pentru ca exploatarea să fie cât mai eficientă şi, implicit, profitul înregistrat cât mai mare, societăţile forestiere s-au grăbit să-şi instaleze căi ferate cu ecartament îngust, împânzind Vrancea cu o adevărată reţea de asemenea drumuri de fier, potrivit istoricului vrâncean Ionuţ Iliescu, care a scris un amplu material pe această temă în lucrarea Cronica Vrancei.
Acesta spune că în anul 1900, inginerul Henri Engel din Fălticeni şi investitorul Adolf Kroeber solicitau Prefecturii Judeţului Putna, fiecare separat, aprobările necesare în vederea construirii unei căi ferate înguste care să lege Staţia C. F. R. Odobeşti de pădurile luate în arendă în zona Nereju.
Prin reprezentantul său în judeţ, Kroeber a cumpărat drepturile de exploatare pentru mai multe păduri din Vrancea. El şi-a construit la Odobeşti, aproape de linia ferată, un gater complex, astfel că avea nevoie de linia ferată îngustă cu care să transporte lemnul din munţi pentru a-l prelucra.
Noua cale ferată trebuia să aibă următorul traseu: sud-vestul oraşului Odobeşti (separat de Staţia C.F.R.) - Valea Milcovului-gura pârâului Reghiu - Valea Reghiului, până la muntele cu acelaşi nume - traversarea muntelui printr-un tunel - Valea pârâului Zăbala, pe lângă cătunul Lunea - trecerea pe lângă malul stâng al Zăbalei – gura pârâului Năruja - Valea pârâului Năruja - pârâul Secătura. Lung de 43 kilometri, traseul traversa terenurile aflate în proprietatea comunelor Mera, Năruja, Nistoreşti şi Herăstrău, având o pantă generală de aproape 2%, două staţii terminus şi alte două intermediare, mai precizează Ionuţ Iliescu.
Căi ferate cu ecartament îngust
De la istoric aflăm că în 1921 la Soveja exista o cale ferată îngustă, cu ecartament de 75 de centimetri şi o lungime de 10 kilometri, care aparţinea Societăţii "Carpaţi", proprietar fiind însă investitorul italian Costiglioni. Pe această linie se transportau butucii de brad şi cherestea din munţii Sovejei la fabrica acestuia. Această linie nu a funcţionat decât pe durata exploatării.
Linii de cale ferată îngustă au mai avut societăţile Frăţia şi Năruja, care au exploatat pădurile cumpărate de la obştenii din comuna Vrîncioaia, dar şi din Negrileşti. Din documentele de arhive, reiese că în 1939, linia ferată a Societăţii „Năruja", care stabilea legătura între propria fabrică forestieră şi linia ferată ce venea dinspre Comandău, în total peste 36 de kilometri, era încă în stare de funcţionare. Istoricii mai pomenesc de încă trei linii de cale ferată în munţi, respectiv Odobeşti-Burca-Valea Sării, apoi Tulnici-Lepşa, construită de armata germană în timpul Primului Război Mondial, dar şi Calea Ferată a Societăţii Tişiţa, pentru transport mixt.
Având o existenţă mai scurtă sau mai îndelungată, în funcţie de durata exploatărilor forestiere, căile ferate înguste din Munţii Vrancei au avut o dublă importanţă pentru acest colţ de ţară. Pe de o parte, ele vorbesc de la sine despre exploatarea industrială a pădurilor vrâncene, iar pe de altă parte ele au asigurat atât transportul sătenilor şi a masei lemnoase necesare nevoilor casnice, cât şi locuri de muncă, fără de care nu se puteau construi, întreţine şi exploata. În plus, de pe urma funcţionării lor, obştile răzăşeşti au încasat importante sume de bani, cu care au realizat de regulă, unele obiective de interes comun, concluzionează istoricul Ionuţ Iliescu.
Se încarcă comentariile...
