Autorităţile locale nu au nevoie de cetăţeni instruiţi, ci de oameni neinformați, pe care să-i conducă ca pe o turmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Participanții la evaluarea proiectului au avut ce învăța din raport
Participanții la evaluarea proiectului au avut ce învăța din raport

Aprecierile au fost făcute de managerii proiectului „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România", în urma unei evaluări cu plusuri şi minusuri la un an de la implementarea proiectului.

Potrivit celor care coordonează proiectul, au fost constatate o serie de carenţe în implementarea conceptului de dialog social.

În primul rând, populaţia prea îmbătrânită de la sate a constituit una din probleme, aceasta fiind mult mai vulnerabilă şi mai lipsită de informaţie pe marginea acestui subiect.

Fenomenul de conversie profesională şi migrare a populaţiei tinere de la sate spre activităţi mult mai bine remunerate din mediul urban a fost un alt motiv pentru care aplicarea conceptului de dialog social a fost aproape imposibilă.

„Foarte puţine instituţii şi-au propus să aducă o corecţie în ceea ce priveşte dialogul social. Fie din interese de grup sau de partid, unii animatori ai vieţii politice şi-au trasat doctrinele ocolind cu bună ştiinţă ideea de relaţionare cu actorii sociali şi factorii administrativi, urmărind mai degrabă să deţină controlul asupra lor. Tocmai din aceste motive s-a simţit nevoia de a transfera dialogul de la nivelul instituţionalizat către partenerii sociali de la nivel local, mai ales în mediul rural unde, de multe ori, acest concept nici nu era sădit", se precizează în raportul de evaluare.

image

Conform coordonatorilor de proiect, dialogul social are menirea de a identifica măsurile ce pot fi luate pentru rentabilizarea activităţii agricole şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi economice ale ţăranilor fermieri. Tot astfel se pun premisele formelor asociative, cu multiple avantaje care au fost specificate în conferinţele organizate în cadrul proiectului şi în întâlnirile cu diverşi fermieri.

„Din păcate, aceste lucruri nu au fost recepţionate şi înţelese la justa lor valoare de toate administraţiile locale. De multe ori, în cadrul conferinţelor desfăşurate, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi-au arătat reticenţa faţă de ideile expuse şi de sprijinul acordat fermierilor, care ar fi dorit să se informeze şi chiar să acceseze fonduri europene. De multe ori au fost întâmpinate greutăţi, prin discuţii repetate, cu anumiţi factori decizionali care nu doreau să înţeleagă că trebuiau îndepliniţi anumiţi indicatori ai proiectului. Chiar membri ai administraţiei publice locale interpretau acţiunile din cadrul proiectului ca fiind, propagandistice, cu scop de a umbri activitatea aleşilor locali", se mai precizează în raportul de evaluare a proiectului.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite