ADMITERE LICEU 2014 VRANCEA. Ultimele medii la admitere au scăzut comparativ cu 2013
0Potrivit calculelor făcute la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, notele obţinute de candidaţii la Evaluarea Naţională 2014 au scăzut cu aproximativ 30%, în medie. Drept urmare, oficialii din învăţământ se aşteaptă ca şi mediile de intrare la liceu să se micşoreze cu valori asemănătoare.
Spre exemplu, la Colegiul Naţional "Unirea", ultima medie de admitere la profilul Matematică-Informatică în 2013 a fost 9,48, iar acum media corespunzătoare ultimului loc, respectiv 354, este de de 9.03. La fel la Ştiinţele Naturii, unde candidatul de pe locul 152 a intrat cu 9,75, iar acum media corepunzătoare locului este de 9,48. La Filologie, media pe care a avut-o ultimul candidat a fost de 9,59 în 3013, iar acum, poziţiei 273 îi corespunde media 9.10. În fine, la Ştiinţe Sociale, s-a intrat în 2013 cu 9,54 ultima medie, iar în 2014 ar putea să se intre cu 9.14.
La Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza, ultima medie de admitere la Matematică-Informatică în 2013 a fost de 9.20, corespunzătoare acum poziţiei 565, la Ştiinţele Naturii de 9,18-acum poziţia 580, la Filologie 9,10-corespunzător locului 626, iar la Ştiinţe Sociale 9,21-acum locul 559.
Al treilea liceu de top din Focşani, „Spiru Haret”, are disponibile pentru admitere la liceu 140 de locuri la uman, 28 de locuri la ştiinte sociale şi 120 la filologie. Ultima medie de admitere în 2013 a fost de 8,22 la filologie - corespondentă locului 1140 şi 8,92 la Sţiinţe Sociale, loc ocupat de candidatul de pe locul 737.
La Evaluarea Naţională 2014 au fost şapte elevi cu zece curat. Patru elevi provin de la Şcola "Duiliu Zamfirescu" Focşani, doi de la Şcoala "Ştefan cel Mare" Focşani şi unul de la Colegiul Naţional "Unirea" Focşani.
Este vorba despre Ştefania Frunză, Andreea Nicoleta Palade, Mihai Cristian Cherecheşu, Diana Nichitoiu, toţi de la Şcoala "Duiliu Zamfirescu", Bianca Elena Oprişan şi Denisa Fusaru, de la Şcoala "Ştefan cel Mare" şi Teodora Claudia Olaru, de la Colegiul Naţional "Unirea".
Absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţul Vrancea care se înscriu zilele acestea, până pe 8 iulie, la liceele dorite, pot să consulte şi topul liceelor din judeţ, în funcţie de ultima medie de admitere, de la fiecare specializare, cu ajutorul unei aplicaţii marca admitereliceu.ro, care se va folosi de statisticile de la admiterea de anul trecut, ultimele medii de admitere de la fiecare liceu şi de notele pe care le-au obţinut la Evaluarea Naţională de anul acesta.
Ierarhia elevilor din judeţul Vrancea a fost publicată joi seara de Ministerul Educaţiei pe site-ul admitere.edu.ro.
Iniţial se anunţase că pe 4 iulie mediile finale la Evaluarea Naţională 2014 şi practic cele de la admitere liceu vor fi publicate oficial, inclusiv online, pe edu.ro, pe site-ul admiterii la liceu 2014.
Elevii pot deja să vadă unde se situează în clasamentul pe judeţ în ceea ce priveşte media dintre rezultatele de la Evaluarea Naţională 2014 (75%) şi notele din gimnaziu (25%), mai exact media de intrare la liceu, care le va decide soarta în următorii patru ani.
Calendarul admiterii la liceu 2014, pe scurt:
4-8 iulie: completarea de către elevi şi părinţi a opţiunilor (liceelor dorite) în fişele de admitere
15 iulie: repartizarea computerizată de către Ministerul Educaţiei - etapa I
16 iulie: afişarea rezultatelor repartizării computerizate la şcoli, licee şi online (admitere.edu.ro)
17-25 iulie: depunerea dosarelor de înscriere la licee
16-31 iulie: a doua etapă a admiterii la liceu (pentru cei rămaşi nerepartizaţi după etapa anterioară)
1 august-8 septembrie: a treia etapă a admiterii la liceu (pentru cei rămaşi nerepartizaţi după cele două etape)
Mai puteţi citi: