Implanturile cu silicon sunt decontate de stat. În ce condiţii pot beneficia doljencele de ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajutor pentru o viaţă normală pentru 2600 de femei mutilate de cancer din judeţul Dolj.  Statul decontează implantul de silicon în scop medical.

O femeie de 29 de ani din Craiova a beneficiat pe data de 15 octombrie de o astfel de intervenţie chirurgicală. Din luna august, protezele şi operaţia sunt decontate în totalitate de Casa de Asigurări de Sănătate. „Mă bucur că acest program a fost impus, iar pacientelor li se oferă această şansă. Pentru o femeie nu există un mai mare necaz decât să îşi piardă un sân, iar reconstrucţia mamară este soluţia salvatoare. În perioada următoare vor mai avea loc încă două astfel de operaţii“, a spus doctoral  Horia Pîrvănescu, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul de Urgenţă Craiova.

Operaţia de reconstrucţie a sânului este pentru femeile care au trecut prin trauma unei mastectomii. O proteză poate ajunge şi la 1000 de euro şi este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate.

Medicii pot face operaţia oricărei paciente care are recomandare din partea unui oncolog. Şapte femei au solicitat implanturi mamare şi îndeplinesc criteriile impuse de lege. Până la sfârşitul acestui an vor fi operate la Spitalul Judeţean din Craiova.

Peste 2600 de femei din judeţul Dolj au fost înregistrate ca suferind de cancer de sân în anul 2013.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite