FOTO O craioveancă este artizana ouălor cu modele olteneşti
0
Asineta Gâscan, în vârstă de 85 de ani, din comuna doljeană Dobridor, este o adevărată specialistă în încondeierea ouălor.
Olteanca are o colecţie impresionantă de ouă încondeiate, iar cel mai vechi provine chiar din anul 1928, mai exact din ziua în care s-a născut. „Când am venit pe lume, bunica mi-a dăruit un ou încondeiat. Pentru mine are o semnificaţie aparte şi, de fiecare dată când mă uit la el, pur şi simplu îmi dau lacrimile. Mă bucur că am îmbrăţişat tainele acestei meserii de la persoana pe care eu am iubit-o cel mai mult. Îmi aduc bine aminte şi acum că, la vârsta de 8 ani, am încondeiat primul ou. Cu timpul, mi-am dat seama că acest lucru este mai mult decât o pasiune şi am început să fac lucruri din ce în ce mai deosebite“, a povestit Asineta Gâscan. Pe toate ouălele sunt desenate doar modele olteneşti, de la covoare până la ie.
Ouălele încondeiate de Asienat Gâsca aproape că au făcut înconjurul lumii. Dantelăreasa din Dobridor, de meserie inginer constructor, a devenit faimoasă de-a lungul anilor în Israel, America, Germania, Franţa, Belgia sau Bulgaria. „Am avut foarte multe expoziţii în străinătate, iar acolo am cunoscut români care mi-au cerut ca în fiecare an, de Paşte, să le trimit ouă făcute de mine. Anul acesta am pregătit mai multe pachete. Nu fac acest lucru pentru a câştiga bani. Pentru mine are o semnificaţie aparte încondeierea ouălelor. Din păcate, mai sunt puţine persoane care mai respectţă această tradiţie“, a mai povestit olteanca. Ea adaugă că încondeierea este o muncă extenuantă şi că doar la un singur ou a muncit, de exemplu, chiar şi trei ore.
Din secretele meşteşugului
Asineta adaugă că nu toate ouălele pot fi încondeiate. „Trebuie alese cele perfect albe şi care nu lucesc. Înainte de a se pune pe foc se spală bine, după care se fierb. După câteva minute, sunt scoase şi puse pe un şervet curat, iar apoi, cu un condei de alamă care în trecut se numea chişiţă, se începe cu mult tact încondeierea. Eu am urmat cursuri de desen în tinereţe, iar astfel am reuşit să mă perfecţionez“, a mai declarat Asineta Gâscan.
Femeia ţine şi un jurnal al ouălor, iar la fiecare eveniment important din viaţa ei a pregătit câte o supriză. „În ziua în care m-am măritat, am încondeiat un ou pe care îl păstrez cu sfinţenie, iar de fiecare dată când am născut am făcut şi pentru copiii mei ceva special. Acum vreau să le pregătesc ceva deosebit foştilor mei colegii din facultate. În luna mai vom împlini 60 de ani de la absolvire şi vreau să fac ceva inedit“, a mai precizat femeia care încondeiază ouă de la vârsta de 8 ani. Multe dintre ouălele încondeiate de Asineta sunt păstate la Muzeul Oltenei din Craiova, dar şi în alte instituţii de cultură de peste graniţă.






