EXCLUSIV A dispărut registrul unic de control de la Spitalul Filantropia! Avocaţii vorbesc despre neglijenţă în serviciu şi furt | adevarul.ro

EXCLUSIV A dispărut registrul unic de control de la Spitalul Filantropia! Avocaţii vorbesc despre neglijenţă în serviciu şi furt

Publicat:
Ultima actualizare:
0

De câteva săptămâni, conducerea Spitalului Municipal Filantropia nu găseşte registrul unic de control al unităţii medicale.

Angajaţii spitalului au observat că registrul a dispărut în data de 9 martie, după un control pe care o comisie a Primăriei Craiova l-a făcut la nivelul unităţii medicale. Deşi, potrivit legii, registrul "se numerotează, se sigilează şi se păstrează de reprezentantul legal al unităţii verificate sau de înlocuitorul acestuia", conducerea Spitalului Filantropia spune că, în cazul registrului unităţii medicale, acesta era ţinut pe biroul secretarelor. Astfel că, în urma controlului, registrul nu a mai fost de găsit.

La această oră, documentul nu a fost găsit

În timp ce unele voci din cadrul spitalului spun că acesta ar fi fost furat, directorii cred că registrul este de fapt pierdut. "S-ar putea să se amestecat cu unele dosare de pe birou. O să-l mai căutăm. Într-adevăr, nu l-am mai găsit",  a declarat doctor Mihaela Tătaru-Abagiu, managerul Spitalului Nr. 2. În această dimineaţă, angajaţii spitalului se chestionau reciproc şi se dădeau de ceasul morţii, în căutarea registrului. "Nu, nu l-am găsit. Este probabil să se fi rătăcit pe undeva, cu dosarele de pe birou. Însă am întrebat şi nu a fost de găsit, până la acest moment", a spus în această dimineaţă Elisabeta Lăjea, directorul financiar al spitalului. Legea specifică însă că "reprezintă contravenţii următoarele: neachiziţionarea registrului unic de control de la direcţiile generale ale finanţelor publice din raza teritorială unde îşi are sediul social contribuabilul, neprezentarea registrului unic de control la solicitarea organelor de control specializate. Contravenţiile se sancţionează cu amendă între 5.000.000 de lei şi 20.000.000 de lei".

Citeşte AICI mai multe detalii despre registrul unic de control:

Neglijenţă în serviciu sau furt

Avocaţii spun că negăsirea registrului într-o instituţie cade sub incidenţa legii, "Dacă se identifică persoana care se face vinovată de sustragerea cu intenţie a documentului, fapta constituie infracţiune de furt, care se pedepseşte cu închisoarea între 1 şi 12 ani, sau furt calificat, care se pedepseşte cu închisoarea între 3-15 ani. Dacă registrul unic de control s-a pierdut din neglijenţa funcţionarului, fapta constituie neglijenţă în serviciu şi se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la 2 ani sau cu amendă", a declarat Gabriel Marinescu, avocat. 

Registrul unic de control are ca scop evidenţierea tuturor controalelor desfăşurate de către toate organele de control specializate. În registru sunt consemnate date despre control şi numele membrilor unei comisii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite