Ecoturism, în parteneriat româno-bulgar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Română pentru Transfer Tehnologic şi Inovare (A.R.o.T.T). implementează proiectul „Turismul tematic transfrontalier – oportunitate pentru dezvoltarea şi promovarea identităţii regiunii Dolj, Olt, Mehedinţi, Vidin, Montana, Vrata, Pleven“.

Asociaţia organizează în perioada 18-19 ianuarie 2012, la sediul din str. Ştefan cel Mare nr. 12, workshop-ul de prezentare a proiectului şi a celor şapte trasee, cu accent pe prezentarea traseului transfrontalier cu tema „Traseu ecoturism (parcuri naturale, zone protejate): Splendorile naturii“.

Prin intermediul proiectului se vor elabora două studii: „Turismul tematic – oportunitate pentru dezvoltarea şi promovarea identităţii în zona transfrontalieră Dolj, Olt, Mehedinţi, Vidin, Montana, Vrata, Pleven“ şi „Constrângeri în promovarea turismului tematic transfrontalier, în regiunea Dolj, Olt, Mehedinţi, Vidin, Montana, Vratza, Pleven“. De asemenea, va fi realizat un film despre cel puţin „7 trasee turistice tematice“, se vor organiza workshop-uri, misiuni economice, se va realiza un portal de promovare a regiunii transfrontaliere şi turismului tematic (hartă digitală şi de poziţionare GPS a cel puţin şapte rute tematice).

Parteneri în cadrul  acestui proiect sunt: Asociaţia Transfrontalieră E (quilibrum) Environment, Fundaţia Perpetuum Mobile - Pleven,  Asociaţia Parteneriatul Regional pentru Dezvoltare Durabilă - Vidin.

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 18 luni şi este adresat autorităţilor regionale şi locale, agenţiilor de turism, tour operatorilor, ONG-urilor şi IMM-urilor din domeniul turismului din zona Dolj-Olt-Mehedinţi-Vidin-Montana-Vrata-Pleven.

Finanţarea se face prin Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, Axa prioritară nr. 3: „Dezvoltare economică şi socială - Dezvoltare economică şi coeziune socială prin identificarea si consolidarea în comun a avantajelor comparative ale zonei“, Domeniul de intervenţie 3.1: „Sprijnirea cooperarii transfrontaliere in mediul de afaceri si promovarea unei imagini si identitati regionale“.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite