Craiova: Florin Mirea a jucat fotbal printre bombe
0
Fostul fundaş al lui Electroputere, Extensiv, Universitatea Craiova şi Minerul Motru a fost primul oltean care a evoluat în Rusia, aproape de graniţa cu Cecenia.
S-a lăsat de fotbal la 32 de ani, pentru a se dedica familiei. „M-am săturat de deplasări cu avionul, de cantonamente lungi şi de faptul că nu ai timp de viaţa personală decât între antrenamente“, spune Florin Mirea, primul oltean care s-a transferat în campionatul din Rusia. Era în vara anului 2000, iar fundaşul craiovean lăsa Extensivul pentru a-şi încerca norocul la Alania Vladikavkaz, echipă care terminase sezonul pe locul trei.
„Împreună cu mine a mai mers Iulian Arhire. Cred că am fost primii jucători români care au plecat în Rusia. Pe atunci, campionatul lor nu era aşa de cunoscut şi de tentant ca acum. Ţin minte că antrenorul Cârţu, care era la Extensiv, a strâmbat din nas. «Ce să faci tu la ăia?», m-a întrebat, dar m-a lăsat să plec“, îşi aminteşte Mirea, care a primit în Rusia un salariu de 5.000 de dolari.
„Explodau bombe în fiecare zi“
Contactul cu Rusia l-a marcat, dar a reuşit să se descurce. „Erau condiţii super. La Alania aveam o bază de pregătire de 5.000.000 de dolari, cum nu văzusem pe nicăieri în ţară. Am avut noroc că am fost coleg cu Gheorghe Stratulat, de la naţionala Moldovei, care m-a ajutat să mă integrez şi să învăţ limba“, povesteşte Florin Mirea. Vladikavkaz era aproape de Cecenia, unde conflictele armate erau atunci în toi.
„Explodau bombele prin piaţă aproape în fiecare zi. Acum este linişte faţă de ce era atunci. Ţin minte că nu puteam ieşi afară din casă când se însera. Iar toate deplasările se făceau cu avionul, chiar şi în liga secundă, distanţele fiind foarte mari“, susţine craioveanul.
Acesta a rămas marcat şi de modul cum se pregătea un meci: „Se întocmea un tabel cu fiecare jucător, unde erau trecute pasele bune şi greşite, recuperările, şuturile, etc şi se discuta apoi în şedinţa dinainte de cantonament. Ca la comunişti. Campionatul era bazat pe forţă. Dacă nu alergai şi nu puneai piciorul nu făceai nimic, putea să te cheme şi Maradona. Iar arbitrii îşi cereau scuze când greşeau“.
A investit în domeniul imobiliar
Coleg de generaţie cu Adrian Ilie, Gabi Popescu şi Călin, Florin Mirea a început fotbalul la CSS Craiova, iar la 18 ani debuta în prima ligă la Electroputere (1992). Şi-a încheiat cariera în Ucraina, la Alcevsk (2006), forţat şi de o gravă accidentare, dar este mândru că a jucat în fosta URSS înainte de exodul de români, în frunte cu Mircea Lucescu. Şi-a construit o casă, în care funcţionează un restaurant, şi a investit în domeniul imobiliar.
Profil
Data naşterii: 13 iulie 1974, Craiova
Studii: Liceul „Traian Demetrescu“, Craiova
Experienţă: 20 de ani de fotbal
Familie: Căsătorit, are o fată de 9 ani
Ce-i place
Să asculte muzică de orice fel şi să urmărească emisiunile despre case şi amenajările interioare şi exterioare. „Îmi plac casele ecologice şi am de gând să construiesc şi eu una“, susţine Mirea. Un alt lucru care îi place este punctualitatea.
Ce nu-i place
Neseriozitatea. „Mai bine îi spui omului că nu poţi, decât să-l duci cu vorba“, spune Florin Mirea. Acesta susţine că nu-i place să aştepte sau să se lase aşteptat. „Nu am întârziat la niciun antrenament în cariera mea“, afirmă fostul fotbalist.
Întrebări şi răspunsuri
Care a fost cea mai frumoasă perioadă din cariera ta?
Cea petrecută în Ucraina, la Alcevsk Stal. Pentru reuşitele mele, pentru faptul că deja vorbeam foarte bine limba şi cei de acolo mă considerau unul de-al lor.
Ce ai de gând să faci în continuare?
Acum vreau să mă liniştesc puţin, iar apoi tot ceva legat de fotbal. Aş dori să încerc o colaborare cu fostul meu agent Arcadie Zaporojan şi să intru în impresariat.