Volum dedicat Dobrogei, lansat la Academia Română. „Dobrogea 143 – De la grecii din Milet la generația Millennials“
0Biblioteca Academiei Române găzduiește miercuri, 23 noiembrie 2022, lansarea volumului „Dobrogea 143. De la grecii din Milet la generația Millennials“, un proiect cultural al publicației „Ziua de Constanța“.
Proiectul este menit să pună în valoare patrimoniul arheologic dobrogean și să devină un reper bibliografic în cunoașterea acestei bogate zone istorice.
Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu“, începând cu ora 11.
Conform biroului de comunicare al Academiei Române, în cadrul evenimentului vor lua cuvântul profesorul Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, director al Bibliotecii Academiei, și oficialități ale statului reprezentând județul Constanța: Silviu Iulian Coșa, prefectul județului, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean, și Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.
Lucrarea este un volum colectiv, la realizarea căruia au contribuit cercetători arheologi de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ al Academiei Române, de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ Tulcea. Coordonator: Cristian Cealera. Grafica a fost asigurată de Florin Stoiciu, conferențiar la Universitatea Națională de Arte din București, distins cu Premiul Academiei Române în anul 2019 la secțiunea artă plastică.
„Cartea s-a născut atât din nevoia de a actualiza și structura informațiile patrimoniului arheologic dobrogean constând în 22 de monumente istorice înscrise în Patrimoniul Cultural Național al României, cât și din dorința de a pune în contact tânăra generație cu istoria și cultura acestui teritoriu“, spun realizatorii.
Acest proiect al publicației Ziua de Constanța a demarat în august-septembrie 2021, implicând un grup de elevi și absolvenți de facultate, așa-numita generație „Millennials“, care au călătorit săptămânal la toate cetățile antice din Dobrogea, unde au fost primiți de specialiști și au participat la discuții cu cercetătorii arheologi.
„Lansarea volumului este o continuare firească a acțiunilor asumate de cotidianul Ziua de Constanța, care și-a propus să fie un factor coagulant în promovarea patrimoniului cultural și spiritual al Dobrogei, printr-un demers jurnalistic care să genereze teme publice și să creeze conexiuni între trecut, prezent și viitor“, arată colegii de la Ziua de Constanța.
Astfel, în anul 2017 a fost creată Biblioteca Digitală dedicată Dobrogei, ca suport pentru organizarea unei serii de sărbători anuale, cât și pentru identificare și promovarea personalităților care și-au dedicat activitatea profesională Dobrogei. În anul 2019 proiectul „DobrogeaAcademică“ a avut în centru doi constănțeni membri ai Academiei Române, biologul Marian-Traian Gomoiu, membru titular, și chimistul Petre T. Frangopol, membru de onoare.
Lucrarea „Dobrogea 143. De la grecii din Milet la generația Millennials“ va fi urmată de editarea, în anul 2023, a unui album dedicat Tezaurului de sculpturi de la Tomis, la 60 de ani după lansarea primei lucrări care prezenta depozitul de opere sculpturale antice din marmură descoperit în 1962.