Teatrul Național din Constanța va fi reabilitat. Istoria operei - de la teatru muzical, la desființare

0
Publicat:

Teatrul Național de Operă și Balet Constanța, clădire emblematică în Constanța, ridicată în anul 1920, va fi reabilitat. În cei peste 70 de ani de existență, această clădire a găzduit spectacole de teatru, operă și operetă, balet.

Teatrul Național de Operă și Balet Constanța FOTO Primăria Constanța
Teatrul Național de Operă și Balet Constanța FOTO Primăria Constanța

Primăria Constanța anunță faptul că a fost atribuit contractul pentru elaborarea documentației tehnico-economice pentru reabilitarea construcției în care funcționează Teatrul Național de Operă și Balet Constanța, urmând ca după ce actul va fi semnat să fie anunțat câștigătorul, în timpul licitației fiind și o contestație. 

Contractul, în valoare de 677.353,06 lei fără TVA, presupune întocmirea studiilor de teren, a expertizei tehnice, a auditului energetic, a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a proiectului tehnic și a documentației tehnice pentru autorizația de construire.

Construcția care datează din anii 1920 a fost inițial sala de festivități a Liceului „Mircea cel Bătrân”. În 1951, clădirea a fost transformată în teatru și a devenit cea mai mare scenă a Dobrogei de la acel moment. De atunci, în cei peste 70 de ani de existență, această clădire a găzduit mii de spectacole de teatru, operă și operetă, balet.

Aici și-au desfășurat activitatea Teatrul pentru copii, Teatrul Dramatic, Opera constănțeană, Orchestra simfonică, iar din 2004, funcționează Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.

Starea de degradare a construcției FOTO Primăria Constanța
Starea de degradare a construcției FOTO Primăria Constanța

Istorie operei dobrogene

„Opera Dobrogeană“ a fost înființată în anul 1957 prin Ordonanţa guvernamentală, purtând inițial numele de „Teatrul Muzical“.

Cortina noului „Teatru Muzical” s-a ridicat pentru prima oară pe data de 24 martie 1958, cu spectacolul „Liliacul“ de J. Strauss. De atunci au avut loc mai multe modificări în denumirea instituţiei: 1976 – Teatrul Liric; 1996 – Opera; 2004 – Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”.

Stagiunile au adunat, an după an, creaţiile marilor compozitori de operă şi operetă naţională şi universală: T. Brediceanu, P. Constantinescu, F. Barbu, G. Dendrino, C. Trăilescu, D. Capoianu, M. Țeicu, S. Drăgoi, V. Doboș, F. Comișel, G. Verdi, G. Puccini, W.A. Mozart, P. Mascagni, G. Bizet, J. Offenbach, J. Strauss, L. Delibes, G. Donizetti, G.B. Pergolessi, R. Leoncavallo, C. Gounod, E. Kalmann, K. Zeller, Fr. Lehar, P. Abraham, DF. Loewe, F. Lopez.

Spectacol FOTO Teatrul Național de Operă și Balet Constanța
Spectacol FOTO Teatrul Național de Operă și Balet Constanța

În anul 1975 a luat naştere Festivalul Muzicii de Operă şi Balet, fenomen unic în ţară prin longevitate şi complexitate, festival care s-a derulat neîntrerupt, dezvoltând şi diversificând paleta spectacolelor muzical – coregrafice, ajungând în anul 2014 la cea de–a 40 ediţie.

Pe scena Operei constănţene au urcat artişti valoroşi ai genului de operă din Romania precum: Nicolae Herlea, Elena Cernei, Arta Florescu, Zenaida Pally, Magda Ianculescu, Octav Enigărescu, Dan Iordăchescu, Pompeiu Harășteanu, Maria Slătinaru Nistor, Mioara Cortez, Lucia Țibuleac, Constantin Gabor. Pe aceeași scenă au dirijat mari maeştri: Petre Sbarcea, Vlad Conta, Gheorghe Dumanescu, Cornel Calistru, Răsvan Cernat și au au semnat regii şi scenografii artişti de renume: Jean Ranzescu, Alice Barb, A. Ionescu Arbore, Ognian Draganov, Ion Caramitru, Kurt Rossler, Victor Cottescu, Natalia Kornilova, Adriana Grand, Adriana Urmuzescu, şi mulţi alţii.

În anul 2004, prin hotărârea Consiliului Județan Constanţa, „Opera“ s-a închis în vederea reorganizării. Acest act îndreptat împotriva culturii constănţene a atras după sine şi o concediere colectivă.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite