Românul comandant de navă în Marina comunistă: „Aveam marinari angajaţi pe cartoane de ţigări“
0
George Rusu, fostul comandant al navei-şcoală Neptun, spune că a putut să-şi facă meseria doar după Revoluţie, când s-a angajat la companii străine, care deţineau vapoare care făcuseră parte din flota României, dar care acum aveau alt nume.
Lupul de mare George Rusu, 74 de ani, s-a născut la Constanţa, fiind fiu de marinar. Tatăl său, Teodor, a iubit marinăria la fel de mult, fugind de la şcoala de preoţi pentru a cuprinde întinderea mărilor. Angajat mai întâi pe nave româneşti, ca timonier şi şef de echipaj, ulterior a navigat în flota străină, pe navele companiei Embiricos.
Reîntors în ţară pentru a-şi satisface stagiul militar, a semnat alte pagini din istoria navală a României, făcând parte din echipajul care a adus în ţară, de la Copenhaga, cele două „lebede ale Mării Negre“, aşa cum erau supranumite pasagerele Transilvania şi Basarabia. „Eu, când m-am născut, ele erau la Istanbul“, spune George Rusu. După război, a navigat pe primele vapoare aduse din URSS. A început ca ofiţer 3, ofiţer 2, apoi comandant. Era poliglot, vorbind nu mai puţin de zece limbi străine.
Lup de mare
Pasiunea sa a dus-o mai departe fiul său, George Rusu. Născut la 8 ianuarie 1943 la Constanţa, el a urmat Şcoala de băieţi din Constanţa, Liceul „Mircea cel Bătrân“ şi apoi a făcut doi ani Construcţii Navale Galaţi. Studiile şi le-a desăvârşit urmând Şcoala Militară Superioară de Marină, obţinând nota 10 la examenul de diplomă. Aventura sa pe mare, care s-a sfârşit doar în urmă cu câţiva ani, a început cu nava Oradea. Au urmat apoi Tulcea, Baia Mare, pe care a fost ofiţer 3, Sibiu, pe care a fost ofiţer 2, Buzău, Caransebeş, unde a fost secund. După Iaşi, a fost ambarcat pe Maramureş, navă cu care a făcut două voiaje în jurul lumii şi apoi a comandat navele Iaşi şi Azuga.
Primul comandant al navei-şcoală Neptun
În perioada 1976 – 1978 a fost comandantul navei-şcoală Neptun. Vasul care poartă numele zeului mării, Neptun, a fost construit în anul 1976 într-un şantier din Polonia, în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), o organizaţie creată sub tutela URSS, din care făceau parte mai multe ţări socialiste din Europa Centrală şi de Est. Nava era concepută pentru învăţământul maritim, dar ea putea transporta şi produse diverse.
Primul ei comandant a mers în Polonia, împreună cu echipajul, pentru a lua în primire nava. „Am plecat în iarna anului 1976 cu trenul în Polonia. Din păcate, birocraţia a făcut să nu fim prezenţi la construcţia vasului. Am ajuns prea târziu şi am schimbat doar ce se mai putea“, îşi aminteşte fostul ei comandant.
Nava-şcoală Neptun
În acea perioadă, pe şantier erau alte două nave în construcţie: Alba Iulia şi Curtea de Argeş, şi volumul mare de muncă făcea imposibilă supravegherea realizării acestora în cele mai mici amănunte. Aşa se face că bărcile de salvare montate pe nava Neptun erau vechi şi revopsite, spune George Rusu. El a refuzat să preia nava în aceste condiţii şi constructorul a fost nevoit să înlocuiască vechile bărci cu unele noi şi a făcut unele modificări la punte şi la sala maşinii. „Mi-am dat seama că erau vechi şi n-au putut să mă păcălească“, spune bătrânul marinar.
În ciuda problemelor apărute în şantier, Neptun era o navă frumoasă, fiind concepută pentru învăţământul maritim. „Era o navă de ultimă generaţie, care avea montat inclusiv un calculator de încărcare şi stabilitate, un mare avantaj la vremea aceea. Era însă foarte dificilă în timpul manevrelor. Când bătea vântul, te învârtea în loc. Constructorul se zgârcise şi nu îi montase o elice transversală. Oriunde mă duceam cu nava, trebuia să angajez două remorchere, întrucât nu puteam să fac singur manevrele. Nu mai spun că, atunci când eram pe Dunăre, eram spaima tuturor“, retrăieşte fostul comandant peripeţiile de acum aproape jumătate de secol.
În schimb, Neptunul avea şi foarte multe părţi bune: s-a comportat foarte bine pe furtună şi pe ea au făcut şcoala mii de studenţi care, spune comandantul, „nu erau nici civili, nici marinari“.
După câteva acuzaţii dovedite a fi nefondate, comandantul fiind suspect de încasarea unor bani, dar şi însuşirea unei bărci turceşti abandonate în Marea Egee, a fost debarcat de pe Neptun şi trimis pe o altă navă care a făcut istorie, Târgu Frumos. Mult mai târziu fostul comandant şi-a dat seama că acuzaţiile veneau din partea celor care voiau să îi ia locul şi, cum profesional nu avea ce să-i reproşeze, au căutat să îl mânjească în stilul caracteristic al Securităţii. Însă, el s-a apărat cu probe şi, după ce a dus la Procuratură dovezi ale nevinovăţiei sale, printre care inclusiv jurnalele de bord şi facturi, anchetatorii i-au închis dosarele. Dar nici acum George Rusu nu poate uita nedreptăţile la care a fost supus şi nu a găsit niciodată puterea să meargă la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să-şi vadă dosarul întocmit de turnătorii de pe nave.
Comandantul George Rusu FOTO Arhiva personala
Primul comandant român pe o navă străină
După Revoluţie, a fost primul comandat român pe o navă aparţinând unei companii străine. „Am fost pe Lupex, fostă Lupeni, pe Mount Ymito, fostă Băileşti, Pe Kavo Maleas, fostă Voineasa, apoi pe Kavo Matapas şi pe Alexandros II“, spune fostul comandant.
El spune că doar după ce s-a angajat la o companie străină a putut să-şi facă meseria. Acolo nu era birocraţie, nici nu avea în echipaj marinari angajaţi pe cartoane de ţigări, nici secretari de partid care să îţi comande. „La noi, erau mii de salariaţi la o companie care deţinea 350 de nave. Era unul care se ocupa de uniforme, altul dădea case la oameni. Evident, era o treabă importantă, dar o activitate auxiliară pentru navigaţie“, spune el. La o companie străină, 2 – 3 oameni răspundeau de 15 nave“, spune fostul comandant.
Flota română avea mulţi comandanţi tineri, cărora le era frică de şefii de partid. Marinarii care ajungeau să conducă echipaje nu aveau maturitatea necesară pentru a se opune comenzilor venite pe linie politică, explică George Rusu.
El mai spune că o companie străină avea mult mai mult respect faţă de cel care muncea, indiferent dacă era comandant sau simplu marinar. Armatorul grec l-a surprins la un moment dat că sudează. „Cine-i cel care sudează?“ s-a interesat el. Când a aflat că e însuşi comandantul, i-a crescut pe loc salariul, de la 2.450 de dolari, la 2.900 de dolari.
O perioadă, George Rusu a lucrat la Grup Servicii Petroliere, atunci când compania a avut un contract în Rusia. De câţiva ani, fostul comandant s-a retras la pensie.
Vă mai recomandăm:
FOTO Poveştile unui comandant de navă: „În 1989, am crezut că ungurii au intrat în Ardeal“
Se încarcă comentariile...
