Poveşti emoţionante: câini credincioşi şi dincolo de mormânt GALERIE FOTO

Câinele Ștefan, trist sub geamurile stăpânei moarte

Ciobănescul Ştefan nu pleacă de sub geamurile stăpânei care s-a stins de supărare că i-a fost ucis celălalt căţel. Stăpânul boxerului Bobiţă a fost răpus de un infarct în voiaj, iar câinele a murit de jale.

Este trist şi a ajuns să fugă când se apropie oamenii. S-a învăţat să îl gonească din faţa blocului, unde şi-a făcut culcuş lângă o tufă. Vecinii îl ştiu drept „câinele negru", iar cei care îl strigă după nume sunt, clar, iubitori de animale. Îl ştiu pe Ştefan de câţiva ani, de când s-a aciuat sub geamurile de la parter ale unei bătrâne. Ea îl hrănea, ea îl îngrijea.

Septuagenara Silvia Bârsan a murit însă săptămâna trecută, iar de Ştefan nu mai are nimeni grijă acum şi a ajuns miezul sfadei de la blocul K4 de pe strada Badea Cârţan nr. 9. Vecinii îl vor plecat, odată cu tovarăşul său, un maidanez care îi ţine de urât. Stăpâna sa nu mai este să-l apere: s-a stins de supărare că o maşină i-a călcat căţeluşul de suflet, pekinezul Alin.

„Ea nu avea copii, de aceea îşi botezase căţeii cu nume de băieţi. Când a murit Alin, a plâns cumplit. Ca după copilul ei a jelit", povestesc vecinele miloase Lia Ardeleanu şi Doina Dumitru, foarte afectate de soarta bietei Silvia şi a căţeilor ei.

VEZI AICI GALERIE FOTO CU PERSONAJELE

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

După moartea năpraznică a pekinezului Alin, suferinţa bătrânei a avut efect fulgerător: a căzut bolnavă la pat de a venit SMURD-ul la ea. S-a prăpădit în două zile. „I s-a pus pe inimă de la căţel, d-aia a murit", ştiu toţi vecinii.

Astăzi, de Ziua Mondială a Animalelor, ciobănescul german Ştefan este orfan. A rămas să păzească geamurile stăpânei sale, riscând să ia şuturi, şi pietre, şi picioare. Vecinii i-au stricat şi cuşca improvizată la uşa blocului. Zeadin Murat, protectorul animalelor din Constanţa, coordonator al Asociaţiei chinologice Hobby, este revoltat: „De ce să-l gonească? Pleacă el, vin alţii, poate mai răi. La ecarisaj îl omoară cu siguranţă. Nu-i mai bine să-i găsim un loc?“.

Vecinii îl ştiu deja pe Murat: „Înţelegem ce vreţi, şi nouă ne este drag de animale, dar mai drag ne este de copiii noştri. Nu mai pot ieşi afară, că sar câinii la ei. E drept, nu ăştia de la bloc îi atacă, dar...“, spun Emilia Mocanu şi Ioan Mehelean. Oamenii nu se împacă la gândul că liniştea le este tulburată de patrupede. „Pe noi nu ne latră, că ne ştiu. Dar când trece un străin sau o maşină... Noaptea latră la fel. Au stricat spaţiul verde să-şi facă ei culcuş. Am vorbit şi la primărie, dar nu vine nimeni. Luaţi-i de aici, că sunt mulţi copii şi pericolul e prea mare“, se tem locatarii de la K4.

Războiul se poartă şi acum, după moartea bătrânei care a şi fost amendată, în ultimele zile de viaţă, pentru că aduna pisicii şi câinii la ea. „Fiecare va avea parte de ce merită, după suflet. Unii oamenii sunt mai răi decât animalele“, a rostit profetic Murat.

Bobiţă a murit de jalea stăpânului

„L-am luat când era cât un papucel, de la o familie care pleca în America. L-am iubit mult, iar când avea două luni ni l-au furat“, povesteşte Zizi Iacob, stăpâna lui Bobiţă, alintat Biţă, un boxer care a murit cu ochii spre uşă, aşteptându-şi stăpânul. Soţul ei, Simon Iacob, l-a căutat zile în şir şi l-a găsit în curtea unei familii de rromi din apropiere. Stăpân şi câine s-au recunoscut pe loc. „Au venit unul spre altul. Mirosea a peşte, era murdar“, îşi aminteşte femeia.

Ani în şir, Simon şi Biţă au fost cei mai buni prieteni. „Ei se jucau cu mingea, se alergau, se duceau să facă baie în mare. Eu eram responsabilă doar cu mâncarea. Când nu avea cu cine să se joace, se juca cu hainele lui întinse la uscat“, zâmbeşte Zizi Iacob.

Nenorocirea a lovit mica familie în anul 1985, când Simon Iacob a murit în voiaj, răpus de un infarct la numai 30 de ani. „Corpul soţului a venit într-un sicriu din plumb şi nu putea simţi mirosul. L-am închis pe Biţă în magazie, pe toată perioada funerariilor şi urla de jale de se auzea la străzi depărtare. Când a plecat cortegiul, rudele noastre se jurau că Biţă plângea“, spune Zizi Iacob. 

Un an şi şapte luni câinele a aşteptat trist şi apatic revenirea stăpânului care îl răsfăţa. În cele din urmă a refuzat să mai mănânce. „Nu avea nicio boală, însă medicul ne-a spus că nu e nimic de făcut. A murit pur şi simplu de jale“, a mai spus, cu tristeţe, stăpâna lui Bobiţă.

Citește și Avalanșa de reacții la „povestea câinilor credincioși și dincolo de mormânt“