Parc eolian la marginea oraşului Tulcea
0Un parc eolian cu patru centrale va fi construit la marginea municipiului Tulcea. Parcul în care investeşte firma Sun Media se va întinde pe o suprafaţă de 655 de hectare.
Consilierii locali tulceni au aprobat planul urbanistic zonal pentru acest parc eolian situat la aproximativ patru kilometri de oraş. „Construirea unui ansamblu de centrale eoliene este benefică pentru economia locală şi pentru cea naţională, vor fi locuri de muncă şi vor creşte veniturile la bugetul local“, a declarat primarul Constantin Hogea.
Botoşani: Parc eolian de 20 de milioane de euro la Cândeşti
Potenţial energetic
Iniţial se vor monta 4 centrale eoliene de câte 2,5 megawaţi, fiecare cu o înălţime de 146 metri, centrale de tip Vestas concepute pentru zone eoliene cu turbulenţă redusă şi vânturi cu viteză medie.
Judeţul Tulcea are un potenţial energetic eolian superior altor judeţe ale ţării. Vânturile predominante bat jumătate din an cu viteze de peste 7 metri pe secundă asigurând amplasamente favorabile pentru turbine eoliene din acest punct de vedere. Viteza medie anuală a vântului este de 6,6 metri pe secundă.
13 turbine funcţionale
„În judeţul Tulcea funcţionează deja 13 turbine eoliene care produc energie electrică. Aceste turbine sunt autorizate din punct de vedere al normelor de protecţie a mediului şi funcţionează pe teritoriul localităţilor Măcin, Baia, Topolog şi Valea Nucarilor.
Cele mai multe turbine, opt la număr, au fost puse în funcţiune recent la Valea Nucarilor“, a declarat Viorica Bâscă, directorulAgenţiei pentru Protecţia Mediului Tulcea.
