Ovidiu, disputat de România şi Ucraina. Cum încearcă ucrainenii să îşi lege istoria de numele poetului latin exilat la Tomis

Publicat: 03.09.2017 04:07

Ultima actualizare: 05.08.2022 06:38

Legenda lui Ovidiu, poetul latin exilat la Pontul Euxin, a făcut înconjurul Mării Negre, astfel că nu doar românii, ci şi ucrainenii îşi însuşesc o parte din faima lui. La Constanţa, la Odessa şi la Cetatea Albă există mai multe locuri care-i poartă numele.

Constănţenii se mândresc cu Ovidiu, poetul latin exilat la Tomis, care s-a stins aici tânjind după Roma, cetatea eternă din care fusese izgonit. Motivul supărării Augustului pe aristocrat a rămas necunoscut, la fel şi locul unde Ovidius îşi are mormântul.

Publius Ovidius Naso s-a născut la 20 martie anul 43 î.Hr., în Sulmona, aşezare unde există o statuie a poetului identică aceleia din centrul istoric al Constanţei - piaţă care poartă numele lui Ovidiu. În onoarea sa, în judeţul Constanţa există oraşul Ovidiu, situat la 10 kilometri de reşedinţa de judeţ, insula Ovidiu (în lacul Siutghiol, la 100 metri de malul oraşului), Universitatea Ovidius şi Liceul Teoretic Ovidius.

„Se pune întrebarea dacă a existat vreo legătură între acest toponimic dobrogean din timpurile noastre şi marele poet latin Ovidiu, exilat în Tomis în anii 9-17 e.n., iar la bază stau numeroasele legende care au circulat în popor. După una dintre legende, cei doi stejari bătrâni ce se înalţă pe insulă ar fi fost plantaţi de Ovidiu, iar altă legendă spune că mormântul marelui poet s-ar află undeva pe insulă. În sprijinul acestor legende vin cercetările arheologice şi stabilind corelaţia dintre elementele de cultură materială de apartenenţă română găsite pe insulă şi în împrejurimi, de ce n-am admite că ţinutul acesta, loc de inspiraţie poetică, de recreaţie sufletească, să fi constituit colţul de refugiu al autorului Tristelor şi Ponticelor“, se mândresc cei din oraşul Ovidiu.

Dar dincolo de graniţa dobrogeană a României, există două localităţi în Ucraina care poartă numele lui Ovidiu. Un oraş de coastă, Ovidiopol, precum şi un sat din apropiere, Ovidiu, sunt semnele că legenda faimosului poet a înconjurat Marea Neagră.

Ovidiu şi Ovidiopol

Oraşul Ovidiopol este fosta localitate Hadjider de pe malul Nistrului, ce s-a aflat de asemenea sub ocupaţie otomană. Cucerită de Imperiul Ţarist de la Imperiul Otoman, Hadjider a fost botezată de ruşi „Ovidiu“, iar numele iniţial de „Hadjider“ a rămas dat unui râu care trece şi prin Basarabia, dar şi unui sat - Hagider. Dimitrie Cantemir consemnează în „Descriptio Moldaviae“ că aşezarea din regiunea Odesa a fost botezat după poetul latin, în apropierea sa fiind şi un lac, Lacul lui Ovidiu.

„Ruşii au dat acest nume spre sfârşitul domniei împărătesei Ekaterina considerând că acolo trebuie să se afle mormântul lui Ovidiu“, explică Andrei Şarîi, jurnalist rus care a scris cartea „Dunărea, fluviul imperiilor“, apărută la Editura Polirom (2017).

Şarîi aminteşte că la Ovidiopol, o localitate cu „trecut sovietic obişnuit“, a fost amplasat în perioada contemporană un monument închinat autorului poemului erotic „Ars Amatoria“ care l-ar fi înfuriat pe Augustus. Localnicii din Ovidiopol vorbesc ucraineană (83,21%), rusă (14,55%) şi alte limbi, printre care şi româna (1,26%), conform recensământului din 2001.

Totodată, Ovidiu este un sat din comuna Adameşti, raionul Cetatea Albă, din regiunea Odessa, Ucraina. Satul Ovidiu are doar 228 locuitori. Comuna Adameşti este compusă din satele Adameşti, Caiabei şi Ovidiu. Majoritatea localnicilor vorbesc ucraineană (92,62%), rusă (4,63%) şi română (1,54%), conform aceluiaşi recensământ din 2001.

Ovidiu din Sulmona, poetul „Tristelor“ şi „Ponticelor“ de la Pontul Euxin

Născut într-o familie de nobili din Sulmona, la 20 martie anul 43 î.Hr., Ovidius a renunţat la cariera de magistrat care era pe placul părinţilor şi a început să scrie. Poemele lui de dragoste l-au adus repede în graţiile imperiale. La 50 ani de viaţă, Ovidius se afla pe culmile gloriei şi soarta părea că-i surâde din plin. Pe plan sentimental îşi găsise împlinirea de când o cunoscuse pe Fabia, cea de-a treia soţie, care l-a făcut să uite amorurile frivole prin care trecuse. Alături de Fabia şi de fiica lor Perilla, Ovidius trăia o viaţă privilegiată în vila sa de lângă Capitoliu. Poetul era fericit şi pentru că abia terminase „Metamorfozele“, operă pe care o considera apogeul carierei sale. Poemul încununa şirul scrierilor început cu „Iubire“, „Remediul dragostei“, „Ars amandi“, „Heroidele“ şi „Fastele“.

Citește și: Ce oraş din România conduce creşterea de preţuri la apartamente

Statuia lui Ovidiu, fotografiată de Kurt Kielscher în perioada interbelică Sursa foto Facebook Istoria românească în fotografii

Influenţa, faima şi statutul său nu l-au ajutat însă cu nimic. O intrigă de la curtea imperială îi spulberă însă statutul de favorit al soartei. În anul 8 î.HR, pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus semnează edictul de exilare a lui Ovidius. Conducătorul se dovedeşte totuşi de două ori generos: o dată pentru că îi cruţă viaţa şi încă o dată pentru că nu îi confiscă averea.

Deznădăjduit, Ovidius vrea să-şi distrugă opera, dar prietenii şi familia îi salvează manuscrisele. Este îmbarcat pe o corabie şi părăseşte Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată.

Geţii cei sălbatici l-au adoptat în cele din urmă pe nobilul poet roman, deşi sufletul lui a plâns neîncetat după Cetatea eternă. Surghiunul pe aceste meleaguri îl inspiră să scrie „Tristele“ şi „Ponticele“, piesa de teatru „Medeea“, satiră şi versuri getice. Doar primele două opere au supravieţuit vremurilor - consemnează cu regret Ion Adam, autorul valoroasei cărţi-document „Constanţa pitorească“ (1908).

„Ovidius a fost poetul naţional al Daciei Pontice, primul care a scris în limba strămoşilor noştri getodaci. Poezia lui a fost prima contopire a sufletului latin cu cel dac“, scrie în revista „Pontica“ Grigore Sălceanu, autorul constănţean al piesei de teatru „Ovidius“.

Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă - incestul împăratului cu fiica sa.

Strategii consideră însă că Ovidius aflase despre un complot pe care împărăteasa Livia îl punea la cale cu fiul ei Tiberius, împotriva lui Octavian. Împăratul îşi îndepărtase toţi moştenitorii direcţi şi îl desemnase pe fiul său vitreg drept succesor la tron. Poetul încercase să îi atragă atenţia lui Octavian prin versurile sale, dar Livia, prima Augustă a romanilor, l-a pedepsit crunt. Nici Octavian, nici Tiberius nu avea să-l mai ierte pe Ovidius de asprul exil.

Citește și: Joviala Jane Fonda l-a complimentat pe Robert Redford într-un mod inedit: „Trăiesc pentru scenele de sex cu el“. Cum a răspuns actorul VIDEO

Poetul moare neconsolat în anul 17 d.HR, cu dorul nestins de Roma sa iubită. Mormântul lui Ovidius este unul dintre cele mai mari mistere ale Tomisului. În lipsa unui loc de pelerinaj, iubitorii poeziei vin să se roage la statuia din bronz, care veghează pe gânduri în piaţa care poartă numele poetului Ovidius. O statuie identică este amplasată în oraşul natal al poetului, Sulmona, cu care Constanţa s-a înfrăţit în zilele noastre.

Epitaf pe statuia din vechiul Tomis îi sunt propriile versuri trimise din exil soţiei sale: „Sub astă piatră zace Ovidiu / Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată / Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.