FOTO Misterul lui Ovidius. Poetul, surghiunit la Pontul Euxin pentru un scandal secret al Romei
0
La 50 ani, Publius Ovidius Naso era în culmea gloriei, bucurându-se de traiul privilegiat al unui nobil roman care locuia lângă Capitoliu. O intrigă de la curtea imperială îi spulberă însă statutul de favorit al soartei.
Publius Ovidius Naso, faimosul poet al Romei, poate fi considerat primul VIP al Tomisului.
Născut într-o familie de nobili din Sulmona, la 20 martie în anul 43 î.Hr., Ovidius a renunţat la cariera de magistrat care era pe placul părinţilor şi a început să scrie. Poemele lui de dragoste l-au adus repede în graţiile imperiale.
La 50 ani de viaţă, Ovidius se afla pe culmile gloriei şi soarta părea că-i surâde din plin.
Pe plan sentimental îşi găsise împlinirea de când o cunoscuse pe Fabia, cea de-a treia soţie, care l-a făcut să uite amorurile frivole prin care trecuse. Alături de Fabia şi de fiica lor Perilla, Ovidius trăia o viaţă privilegiată în vila sa de lângă Capitoliu.
Poetul era fericit şi pentru că abia terminase „Metamorfozele“, operă pe care o considera apogeul carierei sale. Poemul încununa şirul scrierilor început cu „Iubire“, „Remediul dragostei“, „Ars amandi“, „Heroidele“ şi „Fastele“.
Influenţa, faima şi statutul său nu l-au ajutat însă cu nimic. În anul 8 d.Hr., pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus semnează edictul de exilare a lui Ovidius. Conducătorul se dovedeşte totuşi de două ori generos: o dată pentru că îi cruţă viaţa şi încă o dată pentru că nu îi confiscă averea.
Deznădăjduit, Ovidius vrea să-şi distrugă opera, dar prietenii şi familia îi salvează manuscrisele. Este îmbarcat pe o corabie şi părăseşte Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată.
Geţii cei sălbatici l-au adoptat în cele din urmă pe nobilul poet roman, deşi sufletul lui a plâns neîncetat după Cetatea eternă. Surghiunul pe aceste meleaguri îl inspiră să scrie „Tristele“ şi „Ponticele“, piesa de teatru „Medeea“, satiră şi versuri getice. Doar primele două opere au supravieţuit vremurilor – consemnează cu regret Ion Adam, autorul valoroasei cărţi-document „Constanţa pitorească“ (1908).
„Ovidius a fost poetul naţional al Daciei Pontice, primul care a scris în limba strămoşilor noştri getodaci. Poezia lui a fost prima contopire a sufletului latin cu cel dac“, scrie în revista „Pontica“ Grigore Sălceanu, autorul constănţean al piesei de teatru „Ovidius“.
Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă – incestul împăratului cu fiica sa.
Strategii consideră însă că Ovidius aflase despre un complot pe care împărăteasa Livia îl punea la cale cu fiul ei Tiberius, împotriva lui Octavian. Împăratul îşi îndepărtase toţi moştenitorii direcţi şi îl desemnase pe fiul său vitreg drept succesor la tron. Poetul încercase să îi atragă atenţia lui Octavian prin versurile sale, dar Livia, prima Augustă a romanilor, l-a pedepsit crunt. Nici Octavian, nici Tiberius nu avea să-l mai ierte pe Ovidius de asprul exil.
Poetul moare neconsolat în anul 17 d.Hr., cu dorul nestins de Roma sa iubită.
Mormântul lui Ovidius este astăzi unul dintre cele mai mari mistere ale Tomisului. În lipsa unui loc de pelerinaj, iubitorii poeziei vin să se roage la statuia din bronz, care veghează pe gânduri în piaţa care poartă numele poetului Ovidius. O statuie identică este amplasată în oraşul natal al poetului, Sulmona, cu care Constanţa s-a înfrăţit în zilele noastre.
Epitaf pe statuia din vechiul Tomis îi sunt propriile versuri trimise din exil soţiei sale:
„Sub astă piatră zace Ovidiu / Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată / Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.
Se încarcă comentariile...
