Cum a fost persecutat de comunişti veteranul Mircea Caragea, martorul scufundării cuirasatului „Moskva“ şi care a participat la „Operaţiunea 60.000“

0
0

Viceamiralul Mircea Caragea, la 101 ani, este ultimul marinar în viaţă care a participat la primul marş de instrucţie al bricului Mircea, care a fost martor la scufundarea distrugătorului rus Moskva şi care a participat la Operaţiunea 60.000, pentru evacuarea trupelor şi a civililor din Crimeea. După venirea la putere a comuniştilor, a fost trecut în rezervă, fiind nevoit să lucreze ca muncitor necalificat în construcţii.

Întreaga viaţă a veteranului de război este consemnată în albumul omagial „Sub semnul lui MIRCEA“, ai cărui autori contramiral de flotilla Valentin Iacoblev, Mariana Păcvăloiu şi Marina Samoilă I l-au dăruit la împlinirea vârstei de 100 ani. Viceamitalul Mircea Caragea s-a născut la 18 ianuarie 1919 în comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa.  Cursurile primare le-a urmat la şcoala din sat, după care a mers la Craiova, fiind înscris la Liceul Militar “Dimitrie Sturdza”, al cărui elev a fost timp de opt ani (1930-1938). Cu umorul, fie el şi gri, ce-l însoţeşte de-o viaţă, Mircea Caragea a consemnat cum a ajuns la acest liceu: „Eram cu toţii în vacanţa de vară. Se lua masa la umbra unui salcâm secular, aşezat în faţa casei, a dispărut de vreo 30 de ani. Se întruneşte un “summit” care să-mi hotărască soarta.
 

Mama, bineînţeles, n-a fost invitată nici măcar pentru un rol consultativ. Ofiţerii de stat-major au avut câştig de cauză. «Armata e instituţia cea mai sigură» au afirmat ei. Eram în 1930, când şomerii manifestau la Bucureşti pentru locuri de muncă. Acum la care liceu militar, că erau şase? Nea Vasile ia cuvântul: «La manevrele de anul trecut, am cunoscut şi m-am împrietenit cu primarul Craiovei, care m-a ospătat şi m-a găzduit de atâtea ori». În unanimitate, am fost trimis printre olteni, la Craiova. Mama m-a pregătit cu îmbrăcămintea curată şi călcată, să n-o fac de râs“. Recunoscut pentru regimul sever aplicat aici de la înfiinţare, într-un interviu dat cu aproape un deceniu în urmă, Mircea Caragea  îl numeşte „lagărul militar de la Craiova“. Acolo, „Erau cei mai cazoni ofiţeri, cei mai “infanterişti”, în sensul rău al cuvântului, dintre toate cele şase licee militare“. 

Examenul de absolvire, susţinut în vara anului 1938, îşi află şi el un paragraf în agenda amiralului M. Caragea: „Bacalaureatul l-am dat la Bucureşti, împreună cu cei de la Liceul Militar Iaşi. Am reuşit al zecelea din 91. Încă din clasa a 8-a ni s-au făcut teste. La mine reieşea că sunt bun la marină, jandarmerie şi nu mai ştiu ce. S-a pus problema unei facultăţi civile, fiind dotat pentru medicină sau inginerie, dar totul a căzut, rămânând să merg mai departe ca militar, după ce sperasem un pic să scap de militărie. Am ales marina – nu pentru că iubeam marea sau aventura, dar fiindcă simţeam că e cea mai civilă, cea mai nemilităroasă. Şi am avut dreptate! Am trecut de la lagăr de concentrare, la pension! Având media peste 8 în ultimii cinci ani de liceu, intram fără examen. Aşa că plimbarea la Constanţa a fost de plăcere. Nu mai văzusem marea până atunci. De câte ori se făceau tabere la mare, eu refuzam, preferând să merg acasă, la mama“.

Şi aşa, Mircea Caragea a ajuns la Şcoala Navală. „De când eram mic, mamei îi plăcea să mă îmbrace marinar cu guler lat şi cele trei dungi. Acum eram marinar de-a binelea şi hainele îmi veneau de minune! Când mă va vedea mama?!

Unde eşti mamă să mă vezi? Noi discipline – în frunte cu “Navigaţia”. Învăţam lucruri noi, plăcute. Instrucţie de infanterie (nici aici nu am scăpat!) aveam doar o oră pe săptămână“.
 

Directorul de studii al şcolii era comandorul Petre Popescu-Deveselu, care preda şi cursul de “Istorie navală”. Despre el, peste ani, contraamiralul Mircea Caragea şi-a amintit cu multă căldură, elogiindu-l. Pentru început, ne oprim la moment mai personal, tratat cu delicateţe de către comandorul Popescu-Deveselu: „Intra în sarcinile sale să cerceteze actele elevilor, aflate la dosarul fiecăruia. A observat că sunt copil din flori. Fiindcă mă simpatiza -  fiind cuminte şi silitor -, a ţinut singura conferinţă din acel an (1938) cu titlul “Mari amirali ai istoriei – copii din flori”, în frunte cu Horatiu Nelson. Popescu-Deveselu vedea în mine un viitor amiral! Trecut-au anii şi iată-mă în anul 1952, fiind ipsosar pe şantierul de la Casa Scânteii! Stăteam pe o grămadă de moloz şi mă gândeam: “Unde eşti Deveselule să-ţi vezi amiralul tău?” Totuşi, după 60 de ani, previziunea lui s-a împlinit!“
 

Un moment marcant în viaţa tânărului cadet, ca de fapt pentru promoţia sa şi a celei mai mare cu un an, a fost intrarea în serviciul Marinei Române a navei-şcoală Mircea, în ziua de 17 mai 1939. S-a numărat printre cei care l-au aşteptat cu emoţie în portul Constanţa, la dana militară. 

Peripeţii pe nava-şcoală Mircea 

Sub semnul lui Mircea şi-a desăvârşit cadeţia. Viaţa la bordul bricului Mircea nu i-a fost lipsită de peripeţii. Înainte de a pleca în marşul de instrucţie pe Mediterana, nava a efectuat un voiaj până la Galaţi, „doar cu motorul, deoarece nu aveam antrenament pentru întinderea velelor“, îşi aminteşte Mircea Caragea. În portul Galaţi, în ziua de 14 iunie, a fost lansată la apă prima nava militară construită în România, puitorul de mine Amiral Murgescu, în prezenţa regelui. „Vă relatez un episod, nu ştiu dacă este important, dar este o întâmplare pe care eu am trait-o. Erau primele zile pe navă şi nu cunoşteam nimic din dispunerea cabinelor, prova, pupa etc. Când regele Carol al II-lea a venit să viziteze nava, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar nu mai era niciun ofiţer pe punte. Eram singur. Regele coboară schela, însoţit de Argetoianu, Armand Călinescu, tot guvernul. M-am prezentat şi am fost întrebat unde este careul ofiţerilor. Nu ştiam, dar am văzut câţiva aspiranţi care ieşeau de după un tambuchiu şi am arătat în direcţia aceea. Nu am spus, am arătat doar. Şi tot guvernul, în frunte cu regele au intrat şi au coborât pe scara aceea care ducea la puţul ancorei! Iar eu am luat-o la fugă şi m-am oprit deasupra hamacelor, unde am început să plâng: «Mamă, mamă, abia am intrat în Marină şi mă şi dau afară!». Am plâns acolo cam trei sferturi de oră, după care am auzit semnalul de adunare pe punte. M-am dus şi m-am aşezat în front, la locul meu, dar mai în spate. Răsăriseră şi toţi ofiţerii, apare şi regele care începe aşa, să se uite peste noi, parcă ar căuta pe cineva. Eu m-am ascuns şi mai bine. În sfârşit, a urmat discursul comandantului navei, comandorul August Roman, după aceea a luat cuvântul şi regele şi totul s-a încheiat. Eu eram cel mai fericit om, jubilam! Acesta a fost debutul meu pe bricul Mircea…“

În anul 1947, la vârsta de 28 de ani, tânărul ofiţer a fost trecut în rezervă. Ca să supravieţuiască, a fost nevoit să lucreze ca muncitor necalificat în construcţii, iar în anul 1955 a fost angajat grafician, la Muzeul de Artă Populară şi Folclor, apoi la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, de unde a ieşit la pensie, în anul 1982.

A fost căsătorit cu Aurelia Buricescu, cu care are trei copii: Maria (1953), Felicia (1955) şi Anton (1959). 

Sărbătorit la 101 ani

Viceamiralul Mircea Caragea a fost sărbătorit astăzi, la împlinirea a 101 ani de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţii Direcţiei Calitatea Vieţii Personalului din cadrul MApN.

Alexandra Dobre, Directorul General al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, l-a vizitat acasă pe cel care a scris o pagină frumoasă din istoria poporului român pentru a-i aduce un omagiu la împlinirea vârstei de 101 ani. Îmbrăcat la patru ace, în uniformă militară, veteranul de război a depănat poveşti din timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, care i-au marcat destinul pentru totdeauna.

Vădit emoţionat de cadourile de suflet pe care le-a primit, omul, care altădată se lupta cu furia valurilor şi cu armele inamice, a lăcrimat atunci când i s-a cântat „La mulţi ani“, când a primit tortul aniversar, un superb buchet de flori şi o plachetă din partea Primarului General, doamna Gabriela Firea. La final, a salutat vizitatorii cu expresia marinărească „Bun cart înainte!“.

Vă mai recomandăm:

Istoria miilor de români care au luptat voluntar pentru Armata Germană în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial

Povestea ultimului supravieţuitor român al Primului Război Mondial. A murit uitat de stat, în cel mai crunt anonimat

Eroul de pe frontul de Est decorat de mareşalul Ion Antonescu. „De trei ori am pus pistolul la tâmplă şi am vrut să mă împuşc“

Poveştile impresionante ale eroinelor în halate albe din spatele frontului: „Am tratat şi români, şi nemţi, şi ruşi“

Suferinţele unui ofiţer român în lagărul sovietic Oranki. „Şocul a fost când am văzut căruţe trase de români înhămaţi. Nu a fost o zi în care să nu-mi fie foame“

Distrugătoarele României, aşii Marinei care au ajuns la fier vechi din cauza ruşilor. Navele erau mai bine echipate şi mai rapide decât cele pe care le avem azi

Mai multe - Constanţa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite