Marea Neagră, sălașul focilor, din Antichitate până în comunism. De ce au dispărut mamiferele de aici

0
Publicat:

Ultima atestare a focilor, care trăiau cândva pe malurile stâncoase ale Mării Negre, a fost în anul 1983, când o focă moartă, cel mai probabil înjunghiată de oameni, a fost descoperită în Delta Dunării.

Foca Monaca sursa initalia.virgilio
Foca Monaca sursa initalia.virgilio

Existența mamiferelor, care se găseau în număr destul de mare pe țărmurile stâncoase din Kaliakra, Bulgaria, este atestată documentar încă din Antichitate.

„În Pont Euxin nu pătrunde niciun animal vătămător pentru pești în afară de foci și delfini mici“, scria Plinius cel Bătrân într-una dintre însemnările sale.

Cronicarul Isidor din Sevilla consemna, în secolul VIII d.Hr., că „în această mare numită Pontus Euxinus pentru că era întunecată și mai scurtă nu trăiesc alte animale mai mari, în afară de foci (Phocas), toni și delfini“.

„Satul focilor“ din Bulgaria

Specialiștii spun că focile care trăiau în Marea Neagră erau din specia focii călugăr mediteraneene (Monachus monachus albiventer), denumite astfel întrucât aveau burta albă.

Tyulenovo, “Satul Focilor”  sursa foto Bogdan Bola
Tyulenovo, “Satul Focilor” sursa foto Bogdan Bola

De altfel, o localitate din fostul Cadrilater, acum în Bulgaria, poartă numele de Tyulenovo, „Satul focilor“ și în prezent. Localitatea se află la mai puțin de 35 de kilometri de Vama Veche, pe coasta Dobrogei bulgărești.

„Aici, în urmă cu doar câteva zeci de ani, puteau fi văzute și focile din specia călugăriță (Monachus monachus albiventer), care au dat numele satului din apropiere. În timpul dominației otomane, Tyulenovo se numea Kalac-Koy (românește – Calacichioi), adică Satul Săbiilor, după războinicii găgăuzi ce locuiau aici în număr mare. În 1940, Cadrilaterul (Dobrogea de Sud) este dat Bulgariei, iar în 1942, administrația de la Dobrich schimbă denumirea așezării, după coloniile de foci ce puteau fi văzute în număr mare, foarte aproape de țărm“, consemnează autorul Cristian Cealera, în volumul 2 al seriei sale „Poveștile Mării Negre“.

Și mai aproape de istoria recentă, prezența focilor în Marea Neagră era ceva obișnuit.

„În perioada 1920‑1925, eterna îndrăgostită a litoralului dobrogean Regina Maria a României a primit în dar o pereche de foci-călugăriță. Le-a eliberat imediat, nu foarte departe de iubitul ei Balcic, iar acestea și-au găsit adăpost mai întâi la Capul Kaliakra și apoi la Tyulenovo“, scrie Cristian Cealera.

Exterminate de pescari

„Datele istorice fiabile privind numărul maxim de foci-călugăr mediteraneene din Marea Neagră sunt rare. Populația din Marea Neagră nu a fost niciodată mare și a scăzut semnificativ în timp din cauza vânătorii, a pierderii habitatului, a celui de-Al Doilea Război Mondial și a altor activități umane. Estimările la începutul secolului XX sunt că ar fi putut exista câteva zeci de foci-călugăr mediteraneene prezente în Marea Neagră“, a explicat dr. Răzvan Popescu-Mirceni, director coordonator S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club.

Diorama din Muzeul “Grigore Antipa” sursa foto muzeul “Grigore Antipa”
Diorama din Muzeul “Grigore Antipa” sursa foto muzeul “Grigore Antipa”

„Până la mijlocul secolului XX, numărul lor a scăzut drastic, iar speciile au dispărut local în regiune. Având în vedere lipsa unei monitorizări cuprinzătoare și a colectării de date în cea mai mare parte a istoriei speciei în Marea Neagră, este dificil să mă pronunț cu exactitate asupra numărului maxim cunoscut de foci-călugăr mediteraneene din regiune. Cu toate acestea, este clar că populația lor din Marea Neagră nu a fost niciodată mare și a scăzut până la dispariție din cauza diferitelor presiuni induse de om“, a afirmat Popescu-Mirceni. 

Exterminarea focilor de Marea Neagră

Pescarii bătrâni încă își mai amintesc cu ce cruzime au fost, de fapt, exterminate focile, în special cele din Bulgaria. Oamenii le urau pentru că le furau peștele din plase, așa că le blocau arealul, stâncile pe care se odihneau, cu lațuri, le capturau și apoi le ucideau cu bâtele ca să le vândă blana, grăsimea și carnea. În aceste condiții, ultimele foci au migrat către litoralul românesc și către Delta Dunării.

O astfel de relatare găsim în ziarul „Dimineața“ din anul 1934: „La locul Zăvoade, pescarii scoțând cărmăcele au făcut o interesantă captură. Într-unul dintre cârligele mari s-a găsit o focă, având o lungime de 1,30 metri și o greutate de peste 200 kilograme. Neputând să o pună în lotcă din cauza marii greutăți, riscând să fie răsturnați în mare, după mari sforțări pescarii au reușit să omoare foca“, scriau jurnaliștii vremii, relatând că foca ucisă a fost aruncată pe mal, de unde a fost ridicată de polițiști pentru a fi trimisă la un muzeu.

Declinul speciei începe să se observe din anii ’60. În 1960, pe brațul Sfântul Gheorghe a fost prins accidental un exemplar, cel mai probabil pui, care cântărea aproximativ 60 de kilograme, povestesc oamenii din zonă. Alte două foci au fost găsite moarte, în anul 1972 pe insula Sahalin, respectiv în 1983, la Mila 35, lângă Tulcea. O expediție germană din 1978 a găsit într-o peșteră din Tyulenovo rămășițele unui adult, recent decedat, acesta fiind ultimul exemplar semnalat din țara vecină, Bulgaria.

„Ultima observare confirmată a unei foci-călugăr mediteraneene în Marea Neagră a avut loc în anii 1990. Dar este foarte posibil ca acesta să fi fost un exemplar rătăcit din colonia, încă existentă la acea dată, pe coastele Greciei. Declinul speciei în această regiune reflectă tendința mai largă de declin al populației și de extincție locală în Marea Mediterană și Marea Neagră“, spune doctorul Răzvan Popescu Mirceni.

Înapoi în Marea Neagră

Doctorul în științe Adrian Bîlbă explică de ce au pierdut focile monach bătălia pentru supraviețuire. Spre deosebire de alte specii de foci sau de leii de mare, sunt fricoase și încearcă să se refugieze cât mai departe de oameni. Și dacă nu ar fi fost exterminate masiv de pescari, activitatea economică crescândă din Marea Neagră le-ar fi determinat în final să migreze și să se refugieze în căutare de insule sau alte zone izolate.

„Erau cele mai sudice foci, foci de apă caldă, iar acum mai pot fi găsite doar în apele Greciei, pe insula Lesbos, sau în Tunisia. Din păcate, și în Grecia sunt în risc de dispariție, pentru că le mănâncă migranții care poposesc acolo, în drumul lor către vestul Europei“, a afirmat Adrian Bîlbă, doctor în științe.

Cu ani în urmă, când a condus Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, dr. Bîlbă demarase un proiect de a repopula Marea Neagră cu foci.

„Gândisem un proiect de acest gen, cele două bazine din față de la Delfinariu erau pentru așa ceva: pentru ținerea unor exemplare de monach aduse din Grecia, care apoi să fie introduse treptat, controlat, în libertate în anumite zone deltaice și să încercăm, să vedem dacă se adaptează. Realitatea este că astfel de foci ar putea trăi foarte bine în Deltă pentru că ele pot valorifica foarte bine resursele de acolo, mult mai bogate decât în zonele în care trăiesc ele acum, în Mediterana“, a explicat Adrian Bîlbă.

În proiectul respectiv, acum abandonat, se intenționa crearea unui sanctuar pentru foci.

„Din cauza prezenței omului, care a ocupat toată zona litorală și estuarul Dunării, ele nu mai au cum să trăiască în mare nestingherite. Teoretic, ar putea trăi pe insule, cum ar fi Sacalinul, dar și acolo ar putea fi deranjate de oameni“, mai spune doctorul în științe.

Astăzi, existența focilor mai dăinuie doar într-o dioramă la Muzeul de Științe ale Naturii „Grigore Antipa“ și în poveștile bătrânilor pescari.

„Este cu adevărat extraordinar, chiar am mers la Tyulenovo, am făcut poze și am vorbit cu oamenii de acolo care și le amintesc. Trăiau pe stânci, uneori veneau și pe plaje și se odihneau la soare. Tot ce este legat de acest subiect fascinează și e mare păcat că nu le mai vedem“, spune Bogdan Bola, fost director al Direcției Apele Române Dobrogea-Litoral.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite