O apariţie rară în fauna României. Imaginea a fost surprinsă de jandarmii montani
0Jandarmeria Braşov a postat pe pagina sa de facebook, duminică, o imagine surprinsă de jandarmii montani de la Postul Montan Bran-Moieciu care patrulau pe traseul din zona Valea Porții din Bran.




Este vorba despre o căprioară albă. Această apariție este extrem de rară în România, iar imaginile surprinse sunt cu adevărat inedite.
Culoarea foarte rar întâlnită a blănii se datorează, cel mai probabil albinismului, spun specialiştii, o tulburare genetică ce se manifestă prin producerea în cantități foarte mici sau deloc a melaninei, pigmentul care colorează pielea, ochii și părul. Specialiştii de la Romsilva afirmă că apariţia acestor exemplare este, de obicei, legată de densitatea mare a speciei respective. Albinismul la animale apare ca urmare a procesului de cosangvinizare, adică împerecherea exemplarelor înrudite.
„Satisfacția acestor întâlniri de care au parte jandarmii montani este inegalabilă, de aceea vă îndemnăm încă o dată să aveți grijă de natură și de mediul înconjurător, pentru a avea cu toții parte de astfel de întâlniri remarcabile”, a transmis Jandarmeria Braşov pe pagina sa de facebook.

Pe 26 februarie, o căprioară albă a fost semnalată şi în apropierea oraşului Piteşti, în pădurea de la Băbana, în judeţul Argeş. Fotografia a fost surprinsă de o femeie aflată în trecere, care a postat-o pe reţeaua de socializare, şi apoi preluată în presa locală.