Lumina Învierii, adusă de ÎPS Teodosie pe mare: care este semnificația acestui obicei unic în România VIDEO

0
0
Publicat:

De mai bine de un deceniu, la Constanța, Lumina Sfântă de la Ierusalim este adusă credincioșilor de pe mare, fiind vorba despre un obicei împământenit de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Învierea în Constanța sursa video Antonia Ispas

Tot în acest mod a ajuns lumina și în această seară, la miile de credincioși care s-au adunat în Portul Tomis ca să îl întâmpine pe ÎPS Teodosie. Înaltul prelat a venit cu o șalupă, a transmis mesajul de Paști.

Învierea în Constanța sursa video Antonia Ispas

Toți credincioșii au pornit în procesiune către catedrala arhiepiscopală din Constanța unde s-a oficiat slujba, în altarul de vară din curtea catedralei Sfinții Petru și Pavel.

Învierea în Constanța sursa video Antonia Ispas

Obiceiul de a aduce Sfânta Lumină de pe mare este unic în tară și relativ nou. Această tradiție nu a existat înainte ca ÎPS Teodosie să fie intronizat arhiepiscop al Tomisului și în mod tradițional era adusă în altar, de la aeroportul Mihail Kogălniceanu și apoi împărțită credincioșilor, asa cum se întâmplă peste tot în țară.

Învierea în Constanța sursa video Antonia Ispas

Arhiepiscopul Tomisului a creat acest obicei spre bucuria credincioșilor și a turiștilor, care vin în număr mare, an de an, pentru a vedea acest moment, când a luat decizia că slujba să fie oficiată pe plajă. La acest obicei din urmă a renunțat, însă păstrează, în continuare, chiar și în anii în care a fost furtună, tradiția a a aduce Sfânta Lumină cu o șalupă.

Înaltul prelat a explicat ca face acest lucru în semn de cinstire și reamintire a venirii Sfântului Andrei și în Dobrogea, întrucât sfântul a venit de pe mare.

Așa a venit, pe mare, și cel care a adus pentru prima dată Lumina lui Hristos, Lumina credinței aici în Sciția Minor de odinioară, Dobrogea noastră, așa a venit Sfântul Apostol Andrei. Trebuie să nu uităm că avem aici un tărâm apostolic și o credință apostolică. De aceea să primim de la Dumnezeu darul pe care ni l-a trimis, să-l luăm în sufletele noastre și să îl păzim și prin această Lumină să avem permanent legătură cu Dumnezeu care este Lumina cea adevărată și a trimis pe fiul său născut Lumină din Lumină să ne lumineze pe noi pe toți”, a explicat ÎPS Teodosie, întrebat fiind de ce practică această tradiție.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite